După patru luni de comă profundă, Mihai Constantinescu a murit în seara de 29 octombrie 2019, în jurul orei 19:10, la Spitalul Clinic de Urgență București. Vestea a fost dată de soția artistului, Simona Secrier, care s-a transformat după moartea artistului. „Am luat-o de la zero”, mărturisește aceasta.
Mihai Constantinescu va rămâne pentru generații întregi unul dintre cei mai îndrăgiți artiști din România. A cântat în melodiile sale iubirea și bucuria de a trăi. În anii 1970 a făcut spectacol la TVR într-un trio formidabil alături de Marius Țeicu și Olimpia Panciu, lansat de Titus Munteanu. Mai târziu, a fascinat publicul cu melodiile cântate alături de Anastasia Lazariuc. Și publicul tânăr l-a plăcut întotdeauna, făcând cunoștință cu acesta îndeosebi în emisiunea ”Ba da, Ba nu”.
Astăzi, a trecut un an și jumătate de când s-a stins, răpus de un infarct în urma căruia a stat luni în șir în comă. A fost un șoc pentru soția lui, care se aștepta să își revină. De atunci, Simona a fost nevoită să se descurce pe cont propriu cu cariera de cântăreață. Pandemia însă a făcut-o să nu înainteze prea mult, ba chiar a blocat-o, toate concertele solistei fiind anulate în această perioadă. Astfel, artista s-a văzut nevoită să se reorienteze. A lăsat activitatea muzicală deoparte și a revenit la meseria de bază, aceea de economist.
„Trăiesc, iubesc, muncesc, mă rog. Încă nu am pus unele planuri în practică, pentru că a fost perioada asta mai grea pentru noi toți și mi-a fost teamă să ies și să iau contact cu lumea, dar am fost la muncă și ăsta e un lucru bun pentru mine, îmi oxigenez creierul, merg pe jos. Eu sunt economist. Am luat de la 0 totul, pentru că nu am avut cântări perioada asta și atunci a trebuit să mă reorientez către ce am învățat eu”, a spus Simona Secrier la Antena Stars.
„Știi că și Mihai… Dumnezeu e în fiecare dintre noi și puterea e în noi. Dacă ești credincios, te rogi și își dorești cu ardoare un lucru, intenția ta pleacă în Univers și atunci e imposibil să nu se îndeplinească. Am voință și sunt ambițioasă”, a mai transmis ea.
Simona Secrier a făcut parte din grupul muzical ”Etno”, alături de Silvia Stanciu și Radu Ile, cu care a scos două albume de muzică etno-dance. După ce a părăsit trupa, s-a dedicat unei cariere solo, moment în care l-a întâlnit pe Mihai Constantinescu, cel care a ajutat-o să-și lanseze primul album.