03 mart. 2022 | 08:17

Cum au sancționat companiile internaționale Rusia pentru războiul din Ucraina. Ce măsuri au luat Apple, Audi sau Facebook

News
Cum au sancționat companiile internaționale Rusia pentru războiul din Ucraina. Ce măsuri au luat Apple, Audi sau Facebook

Cetățenii ruși au de suferit din ce în ce mai tare de pe urma războiului declanșat de Vladimir Putin în Ucraina. După sancțiuni imense aplicate de către statele occidentale Rusiei, a venit rândul giganților din industria alimentară, auto, tehnologică și nu numai să anunțe părăsirea pieței rusești. În total sunt peste 70 de companii internaționale care vor închide afacerile în Rusia, iar printre ele se numără Apple, Google, Mercedes-Benz, Audi, BMW.

Companiile internaționale părăsesc Rusia ca urmare a războiului din Ucriana

Coloșii din industria auto, germani sau ameriani, au anunțat sisterea oricărei activități în Rusia ca urmare a invadării Ucrainei.

Mercedes-Benz va suspenda exporturile de mașini de pasageri și minivan în Rusia până la o nouă notificare, precum și producția locală în Rusia”, a spus compania într-un comunicat.

Ford a transmis printr-un comunicat că își anunță retragrerea de îndată de pe piața rusească.

Având în vedere situația, am informat astăzi partenerii noștri JV că ne suspendăm operațiunile în Rusia, cu efect imediat, până la o nouă notificare”, au spus reprezentanții Ford.

Totodată, producătorul german BMW a anunțat că va sista exporturile în Rusia, dar și producția în această țară.

„Având în vedere actuala situație geopolitică, sistăm producția locală în Rusia și exporturile pe piața rusă”, a anunțat BMW.

Citește și: „Oligarhii ruși din România pe care Vladimir Putin îi protejează. Controlează giganții Gazprom sau Lukoil”

Apple, măsuri dure în privința Rusiei

Americanii de la Apple au decis, de asemenea, oprirea tuturor exporturilor, întreruperea vânzărilor atât ale produselor fizice (tlefoane, tablete, smartwatch-uri, etc), cât și ale software-lor și serviciilor.

Suntem profund îngrijorați cu privire la invuazia rusească a Ucrainei și suntem alături de toți oamenii care suferă din această cauză și ca urmare a violențele. Susținem toate eforturile umanitare de furnizare de ajutor în această criză a refugiaților și facem tot ce putem pentru a sprijini echipele noastre din regiune. Am hotărât un număr de acțiuni ca răspuns la invazie.

Am întrerupt toate vânzările de produse în Rusia. Săptămâna trecută, am oprit toate exporturile în țară. Apple Pay și alte servicii au fost limitate în Rusia. RT și Sputnik nu mai sunt disponibile pe App Store în afara Rusiei. Am oprit inclusiv funcțiile de urmărire a traficului și incidentelor pe Apple Mapps în Ucraina, ca măsură de siguranță și de precauție pentru cetățenii ucraineni.

Vom evalua situația și suntem într-o comunicare constantă cu guvernele afectate de acțiunile pe care le facem. Ne alăturăm tuturor celor care cer să se ajungă la pace”, a comunicat Apple.

Citește și: „Cine a îndrăznit să pună recompensă pe capul lui Vladimir Putin: „1 milion de dolari, viu sau mort””

Parteneri
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redactia.ro
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost construit în mai puțin de un an
Click.ro
Decizie fără precedent a BEC. Un candidat la președinție trebuie să șteargă toate materialele de promovare online
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Unica.ro
Furtuna de zăpadă Jari. Meteorologii sunt derutați de amploarea dezastrului
EVZ.ro
Adriana Bahmuțeanu, primele declarații după ce băieții ei au fost luați de Protecția Copilului. Fosta soție a lui Silviu Prigoană nu și-a văzut nici acum fiii
Spynews
Apare o nouă taxă la bloc. O plăteşte toată lumea. Nu contează dacă te-ai debranșat și ai centrală
Capital.ro
Victorie pentru Adriana Bahmuțeanu! Copiii ei au fost scoși din casa tatălui decedat. Ce se întâmplă acum cu Eduard și cu Maximus
Avantaje
Putin se RĂZBUNĂ! RACHETA rușilor care a SPERIAT țările NATO
Mediaflux
Breaking news! Alina Petre a obținut un ordin de protecție pentru 5 zile împotriva celui de care s-a despărțit, dar care îi este încă soț. Vedeta se teme pentru viața ei
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce au anunțat meteorologii
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro