12 sept. 2024 | 09:08

Cum arată și cu ce se ocupă Alexandru, fiul lui Mircea Geoană. Are o meserie bănoasă

Diverse
Cum arată și cu ce se ocupă Alexandru, fiul lui Mircea Geoană. Are o meserie bănoasă
Mircea Geoană, de la șefia NATO, la prezidențialele mioritice, și sub lupa presei

Așa cum se anticipa de ceva vreme, începând de ieri Mircea Geoană a intrat în cursa prezidențială. Și tot cum era de așteptat, viața personală și profesională a candidatului independent va intra sub lupă. Dacă majoritatea românilor îl știu pe al doilea fost cel mai puternic om din NATO, puțini sunt aceia care știu cum arată și cu ce se ocupă Alexandru, fiul lui Mircea Geoană, dar și că are o meserie bănoasă.

De la șefia NATO, la prezidențialele mioritice

După ce în 2009, din postura de șef la PSD, pierdea la mustață alegerile prezidențiale, în fața lui Traian Băsescu, cariera politică a lui Mircea Geoană lua un alt traseu. Deși elocvent, și bine pregătit, greșelile făcute în urmă cu 15 ani aveau să-l coste, dar poate a fost mai bine așa.

Astăzi, la 66 de ani, este un cu totul alt om din punct de vedere profesional, și cu o altă deschidere către Occident, având ușile cancelariilor deschise la orice oră.

Mircea Geoana candidează la președinția României. Mesajul transmis românilor „Avem nevoie de o schimbare adevărată!”

Mircea Geoană: „Să ne ridicăm mânecile și să construim o țară mai bună”

I se datorează acest aspect, având în vedere funcția pe care a ajuns să o dețină în ultimii ani, aceea de Secretar Adjunct al NATO, adică al doilea cel mai puternic om din cadrul Alianței Nord-Atlantice.

Asta înseamnă, politic vorbind, o garanție a viitorului României, dacă Geoană va câștiga Alegerile Prezidențiale 2024, în detrimentul celorlalți 5 candidați.

După ce, de mai bine de un an și jumătate, s-a tot speculat, începând de ieri, 11 septembrie, abilul politician a intrat în campania electorală pentru scrutinul acestui rând de alegeri.

Gafa lui Mircea Geoană din prima zi de campanie

Dar, deși lansarea a fost una curată, cu un mesaj clar, pe stilul american, seara avea să gafeze impardonabil, și la o oră de maximă audiență.

Invitat la PROTV, în cadrul emisiunii Știrile PROTV, în dialogul de 15 minute cu Andreea Esca, Mircea Geoană avea să-i ureze Sănătate Regelui Mihai I, decedat, din păcate, de 7 ani.

(foto: Știrile Pro TV)

Gafa nu a trecut deloc neobservată, analiștii începând să comenteze imediat momentul, chiar dacă politicianul avea să își ceară scuze public și să-și explice gafa. Dar, este la început de campania, are toate șansele să remedieze acest mic handicap.

„În emisiunea de la ProTV, am făcut o greșeală de exprimare, când m-am referit la Regele Mihai, pe care o regret.

Regele Mihai este unul dintre reperele națiunii române și va rămâne veșnic în memoria noastră pentru exemplul de decență, de sacrificiu și iubire de țară. Odihnească-se în pace!”, scria aseară Mircea Geoană, pe pagina sa de Facebook.

Cum arată și cu ce se ocupă Alexandru, fiul lui Mircea Geoană

Pe lângă viața profesională, despre care se știu deja extrem de multe, se știe și despre cel mai recent scandal în care este acuzat de Emilia Șercan că și-ar fi plagiat teza de doctorat.

În ceea ce privește viața personală, este căsătorit cu Mihaela Geoană, iar din mariajul celor doi au venit pe lume Ana Maria Geoană, și un băiat, Alexandru Geoană. Ca fapt divers, fratele soției candidatului independent, este Ionuț Costea, fostul președinte al Eximbank.

Cum arată și cu ce se ocupă Alexandru, fiul lui Mircea Geoană. Are o meserie bănoasă

Anul trecut, fiica sa, Ana Maria, s-a căsătorit cu Garrett Cayton, un multimilionar american.

Conform unor surse apropiate familiei, nunta a costat aproximativ 5,5 milioane de dolari, având în vedere că evenimentul a avut loc în celebra piață de pește venețiană, Rialto, decorată în stilul Dolce & Gabanna.

De cealaltă parte, fiul lui Mircea Geoană, Alexandru este o fire ceva mai retrasă, dar avea să intre în colimatorul presei, mai ales datorită aparițiilor sale la volanul unui adevărat bolid de lux.

Are o meserie bănoasă în domeniul  investițiilor

Fiul lui Geoană este absolvent al unei prestigioase școli de business din celebrul New York, iar primul său loc de muncă avea să fie de consultat de business la o firmă newyorkeză.

Cum arată și cu ce se ocupă Alexandru Are o meserie bănoasă

În 2020, după startul pandemiei, avea să ia decizia de a reveni în țară, iar aici își investea o parte din bani într-o companie de investiții, ocupând funcția de director general a acesteia.

Dacă despre viața profesională a fiului lui Mircea Geoană se știu câteva lucruri, în ceea ce privește partea privată, Alexandru a reușit să fie extrem de discret, fără a se expune public până acum, deși apropiații spun că ar avea o relație.

Parteneri
Cum s-a transformat Laura Vicol dupa 10 zile in arest. Blonda intotdeauna aranjata, de nerecunoscut: «Cearcane mari...»
Redactia.ro
Zidarul care a devenit un tenor celebru la nivel internațional. Cum arată și cu ce se ocupă acum „Pavarotti din Carpați”
Click.ro
Câți soldați ucraineni au fost uciși sau răniți de la începutul războiului. Dezvăluirile făcute de Zelenski
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
„Brigitte Macron s-a născut bărbat”. Scandal în Franța după investigația unor jurnaliști, în legătură cu trecutul Primei Doamne. Aceștia spun că au dovezi fotografice care atestă că Brigitte Macron a trecut printr-o operație de schimbare de sex în anii ’80. Situația a luat amploare
Unica.ro
Ce tragedie în fotbalul românesc. Flăcările l-au ucis. Soția și fiul luptă pentru viață
EVZ.ro
Iubita lui Selly s-a tuns scurt! Cum arată acum Smaranda Știrbu: „O binevenită schimbare” / FOTO
Spynews
Noua taxă auto pentru românii cu mașini vechi. Se va achita anual din 2025: Un început bun
Capital.ro
Amalia Enache, poze rare cu iubitul secret! S-a fotografiat cu tatăl fetiței sale, în Thailanda! Uite cât e de fericită Alma, în vacanță cu ambii părinți: "Copilul îl faci cu cel mai bun om din lume..."
Avantaje
ULTIMA ȘANSĂ pentru CREȘTEREA PENSIILOR. Decizia va fi luată în câteva ore
Mediaflux
”Nu se poate așa ceva!”. Bucureștean, filmat în timp ce se plimbă cu schiurile pe trotuar, în Capitală! Imagini virale | VIDEO
Spynews.ro
Colaborarea anului în televiziune! Mona Segall și Mihai Bendeac pregătesc un talent show pentru această toamnă, la Antena 1
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro