05 sept. 2022 | 13:12

Cum arată prima zi de şcoală în alte colţuri ale lumii. Ţara în care elevii încep noul an în februarie

Social
Cum arată prima zi de şcoală în alte colţuri ale lumii. Ţara în care elevii încep noul an în februarie
Prima zi de scoala

În România, luni, 5 septembrie debutează noul an școlar 2022-2023. Spre deosebire de alți ani, școala a început mai devreme, dar prezentul an școlar nu aduce cu sine această unică modificare: în locul celor două semestre vor exista cinci module de învățare, ce vor alterna cu cinci vacanțe. Nu vor mai fi obligatorii tezele, iar cadrele didactice vor decide modul de evaluare a elevilor și câte note vor acorda, în funcție de numărul de ore săpătămânal, la o anumită disciplină. Va fi o singură medie, cea anuală, în locul mediilor semestriale. Iar după doi ani de pandemie, marcați de restricții, părinții au avut acces din nou în unităţile de învăţământ la festivităţile de începere a noului an şcolar.

Prima zi de şcoală în alte colţuri ale lumii

Dacă prima zi de școală în România a venit din nou cu emoții și…râuri de flori, iată cum se desfășoară acest moment și în alte colțuri ale lumii. Trebuie să știi că în prima zi de școală elevii respectă anumite obiceiuri, în funcție de țara în care trăiesc. Iată care sunt!

Prima zi de școală se desfășoară diferit în funcție de țară în care se află. Făcând un tur rapid printre școlile lumii, aflăm că, spre exemplu, în Arabia Saudită, prima zi de școală durează mai multe zile, și nu una singură, cum se întâmplă, în general.

Acolo, prima zi de școală este mai mult despre socializare, mâncare și alte activități de grup, și mai puțin despre învățătură. În Olanda, primii ani de școală sunt dedicați jocului și socializării, dat fiind faptul că elevii merg la școală de la vârsta de patru ani.

În școlile din Elveția se pune accentul pe legătura elevi-părinți, în prima zi de școală. Elevii primesc pauză de masă de două ori pe zi, iar părinți îi pot lua acasă pentru a mânca împreună cu ei.

Copiii care încep școala în Germania, primesc, în clasa I, un coș plin cu dulciuri și rechizite, acest fapt simbolizând trecerea de la copii la elevi, un statut care evocă și responsabilități. De asemenea, în Germania se pot înscrie în clasa I doar acei copii care știu să scrie și să țină corect stiloul în mână.

Despre socializare și activități de grup este și în școlile din Indonezia, în prima zi. Se vrea a se crea un sentiment de apartenență la comunitate și a se dezvolta empatia.

În Japonia, elevii primesc de la părinți un ghiozdan plin de rechizite, simbolul unui nou început și al unui nou statut, care aduce cu sine un mai mare respect din partea adulților. Tot în această țară, noul an școlar începe pe 1 aprilie. Toți elevii poartă uniforme, iar mamele poartă poartă kimono tradiționale.

Școala începe în februarie, în Noua Zeelandă

În India, copiii primesc ghiozdane cu rechizite, dulciuri și umbrele colorate. În Kuweit, nu există prima zi de școală, ci doar un o zi obișnuită de studiu. Elevii sărbătoresc prima zi de școală alături de părinți, apoi merg și își cumpără rechizite și uniforme.

În Kazahstan, prima zi de școală a elevului este celebrată și de familie și prieteni. Se gătește miel, desert, iar copilul recită din memorie musafirilor numele bunicilor din ultimele șapte generații, pentru a onora memoria străbunilor.

În Rusia, școala începe la data de 1 septembrie, fie că această dată pică într-o zi de weekend, iar asta deoarece la această dată este celebrată Ziua Cunoașterii. Aici este și obiceiul „primului clopoțel„, în care o fetiță este urcată pe umerii unui băiat mai mare și plimbată de-a lungul careului plin de elevi. În acest timp, un clopoțel sună, marcând începerea școlii.

Alte obiceiuri în ce privește prima zi de școală sunt în Vietnam, unde copiii în straie de sărbătoare susțin un spectacol în fața familiei și prietenilor, în Finlanda copiii se joacă și socializează, iar asta se întâmplă până în clasa a treia, atunci când elevii încep să primească și note. Despre Finlanda se spune că are un sistem educațional apreciat în întreaga lume, unul care pune accentul pe elev și nu pe competiție și notare.

În Noua Zeelendă, școala nu începe toamna, ci la finalul iernii, în februarie. La ceremonia de deschidere se întâmplă dansuri războinice, se cântă și se țin discursuri importante.

Polonezii poartă uniforme în fiecare zi de școală: băieții au pantaloni albaștri, iar fetele fuste albastre. În Israel, în prima zi școală elevii ling literele desenate cu miere pe tablă pentru a-și aminti de beneficiile învățăturii în viața lor.

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
Serialul numărul, 1 pe Netflix. E inspirat din evenimente reale și a oprit planeta în loc!
Click.ro
Influencerul Makaveli, amenințări din Parlament cu limbaj suburban: „Ascundeți-vă soțiile”
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Cât costă pantofii de lux pe care îi poartă Marcel Ciolacu. Au garanție pe viață!! 'Am două perechi... Ai lui Grindeanu sunt identici. Nu port alți pantofi'
Unica.ro
Victor Ponta, o nouă poză cu Donald Trump. Diversiunea lansată de Realitatea TV, demontată magistral de fostul premier
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
Călin Georgescu a luat decizia. A anunțat în direct: Mă dezic total!
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
Anunț privind PENSIILE din 2025! Cum se MAJOREAZĂ de FAPT
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Iubire cu parfum de lavandă, rezumat episoade 38, 39 și 40, 20 decembrie 2024. Anda, bulversată! Soțul ei, Albert, a găsit-o
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro