Rămas singur și bolnav, tatăl Mădălinei Manole a plecat în lumea celor drepți, în urmă cu aproape trei săptămâni, după o luptă grea cu afecțiunile de care suferea de mulți ani, accelerate spre tragedie de virusul COVID-19. Imagini de la mormântul său.
Eugenia Manole s-a stins în martie 2017, pe un pat de spital, la 72 de ani. Vestea morții mamei îndrăgistei cântărețe Mădălina Manole a venit ca un trăsnet pentru soțul ei, Ion Manole, care de atunci s-a sfârșit puțin câte puțin. Singurul care i-a rămas aproape în ultimii ani de viață a fost fiul Marian Manole, iar alinare i-au fost doar pozele cu nepotul Petru Junior.
„Are la activ un atac cerebral, un infarct și multe alte probleme de sănătate. Starea lui de sănătate era, oricum, una precară. Din păcate, organismul lui nu are putere să lupte cu virusul ăsta perfid, care îl omoară puțin câte puțin. Din păcate, nu răspunde nici la tratamentul cu plasmă, iar medicii nu mai pot face nimic pentru el. Fiul său, Marian Manole, este conștient de toate aceste lucruri și se pregătește de înmormântare”, spuneau apropiații familiei Manole pentru Impact.ro.
După puțin timp petrecut în spital, pe 9 septembrie, bărbatul a intrat în stop cardio-respirator. A fost resuscitat, dar inima lui a cedat din nou. În jurul orei 18:30 i-a fost declarat decesul.
El a fost înmormântat la Cimitirul Bolovani din Ploiești, lângă soția și fiica sa. Procesul funerar a fost diferit, în concordanță cu măsurile de protecție împotriva răspândirii noului coronavirus.
„Cei care mor de Coronavirus, nu se țin în capelă, se aduc la cimitir și duși direct la groapă. Acolo li se citește și îi îngroapă. Ei se află în coșciug sigilat. Persoanele care vin la înmormântare sunt foarte puține, numărate pe degete”, au angajații din cimitir pentru Ciao.
„Fratele Mădălinei a mai venit la mormântul ei, și mai sunt câțiva admiratori de-ai ei, fani care îi aduc flori și îi aprind lumânări. Probabil mai vin și alți membri din familie”, au completat aceștia.
„Conform legii, apartamentul familiei Manole ar fi trebuit să se împartă între Marian și fiul Mădălinei Manole. Însă, pentru că Petru Jr este minor, de partea de moștenire ar fi avut grijă chiar tatăl său, până când băiatul ar fi făcut vârsta majoratului. Tatăl Mădălinei nu a vrut ca Petru Mircea să pună mâna pe unicul bun al familiei, așa că a trecut proprietatea pe numele fiului său. Altfel, Marian ar fi trebuie să îi dea lui Petru jumătate din valoarea apartamentului din Ploiești, aproximativ 25.000 euro”, ne-au declarat surse apropiate familiei.