Una dintre lucrările ample pe care autoritățile române spun că încearcă să le realizeze este podul Brăila-Măcin de pe Dunăre.
Proiectul a fost atribuit asocierii italo-japoneze Astaldi – IHI Infrastructure Systems la începutul anului 2018.
Ar trebui să fie al treilea ca lungime din Europa și va presupune costuri de execuție de 500 de milioane de euro.
În urma unei vizite făcute reccent pe șantierul de pe malul stâng al Dunării, ministrul Transporturilor a spus că, probabil, podul va fi gata în trei ani.
Cât despre întârzieri, ministrul a dat vina pe oficialii europeni, care nu ar fi acordat finanțare pentru că în zonă nu ar fi un trafic intens care să justifice investiția.
„Finanțarea se va asigura fie din fonduri (europene – n.r.), fie de la Bugetul de stat. Cei de la Comisia Europeană trebuie să înțeleagă și să nu ne mai ceară o mie de lămuriri vizavi de încărcarea acestui obiectiv.”
Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor
Cablurile care vor susține podul suspendat vor fi aduse din Asia, potrivit Știrile Pro Tv.
Ar urma să fie cea mai înaltă construcție făcută vreodată în România: 65 de metri sub pământ și aproape 200 de metri deasupra solului.
În documentația din Studiul de Fezabilitate sunt prezentate și schite care prezintă variante despre cum ar urma să arate podul de la Braila. Acesta va fi lung de aproape 2 km și se va număra printre primele cinci poduri din Europa ca deschidere centrală (1.120 metri), potrivit Hotnews.
Asocierea Astaldi – IHI Infrastructure Systems se va ocupa nu doar construcția podului propriu-zis, trebuie să realizeze și infrastructura de acces, adică drumuri cu o lungime totală de peste 23 de kilometri.