Președintele de la Kremlin a participat la slujba de la miezul nopții într-o biserică izolată din nord-vestul Rusiei. După slujbă Vladimir Putin și-a felicitat compatrioții cu ocazia Crăciunului pe stil vechi.
Joi, 7 ianuarie, cu ocazia celei mai importante sărbători din Rusia, Crăciunul pe stil vechi, liderul de la Kremlin le-a adresat compatrioților săi felicitări, după ce miercuri seară, a participat la slujba de la miezul nopții într-o biserică din sec. al XIII-lea din nord-vestul țării, potrivit Agerpres.
Președintele rus, care a recunoscut că în 1952 a fost botezat în secret de tatăl său comunist, i-a chemat pe credincioși să se roage în speranța că Dumnezeu le va îndeplini dorințele. Vladimir Putin întâmpină în fiecare an Crăciunul într-un lăcaș diferit. El a dăruit micii bisericuțe din insula Lipno icoana Domnului Atotputernic.
”Această credință în miracol ”este steaua care ne luminează calea în viaţă și ne susține în cele mai dificile etape”, a spus Putin după slujba de la Biserica Sf. Nicolae din Lipno, o insuliță din regiunea Veliki-Novgorod.
Biserica Sf.Nicolae a fost construită în 1292 și este primul lăcaș din piatră ridicat în Rusia după invazia mongolă. Aceasta a fost distrusă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și restaurată în 1956.
Ca de obicei, liderul de la Kremlin și-a exprimat sprijinul pentru Biserica Ortodoxă Rusă, pe care a lăudat-o pentru că a încurajat dialogul interconfesional și a promovat valorile familiei tradiționale.
La 7 ianuarie, creștinii ortodocși ruși serbează Crăciunul cu slujbe religioase pe tot teritoriul țării, conform vechiului calendar iulian.
În Rusia, pe 31 decembrie au început sărbătorile de sfârșit de an și se vor încheia pe data de 10 ianuarie, cu toate că creștinii ortodocși de rit vechi vor sărbători Boboteaza la mijlocul lunii ianuarie, când botezul lui Iisus Hristos este marcat cu băi tradiționale în apele înghețate din iazuri, lacuri și râuri.
Mai mult de 70% dintre locuitorii Rusiei se consideră a fi ortodocși, însă numărul credincioșilor practicanți este mult mai mic. Sondajele arată că jumătate dintre ruși nu cred în Dumnezeu, dar sunt de părere că a fi ortodox este sinonim cu a fi rus.
În anul 46 î.Hr., Iulius Cezar a introdus calendarul iulian. Acesta a intrat în uz în anul 45 î.Hr. (sau 709 ab urbe condita). Tipul acesta de calendar a fost ales după consultări cu astronomul Sosigenes din Alexandria și a fost cel mai probabil calculat prin aproximarea anului tropic.