Un bărbat din Chile, care a fost victima abuzurilor sexuale ale unui preot catolic și care este gay, a povestit cum a reacționat Papa Francisc când l-a întâlnit. Juan Carlos Cruz susține că Suveranul pontif i-a spus că Dumnezeu l-a făcut homosexual și că nu ar trebui să se rușineze, întrucât orientarea sexuală nu contează.
În luna aprilie a anului 2018, chilianul a petrecut 3 zile la Vatican în compania Papei Francisc. Cei doi au vorbit despre abuzurile sexuale la care Juan Carlos Cruz a fost supus de un preot din Chile și despre orientarea sa sexuală. Povestea pe care a spus-o ulterior bărbatul a făcut înconjurul lumii. El susține că Papa a fost înțelegător și plin de compasiune.
„Mi-a spus: Știi, Juan Carlos, asta nu contează (orientarea sexuală). Dumnezeu te-a făcut gay. Dumnezeu te iubește așa cum ești. Ar trebui să te iubești și tu însuți și să nu îți faci griji în legătură cu ce spune lumea”, susține că i-ar fi spus Papa Francisc.
Mulți l-au criticat pe Înaltul prelat pentru vorbele pe care i le-a spus chilianului, însă majoritatea a fost impresionată de compasiunea lui și a concluzionat că toți oamenii ar trebui să ia exemplul de toleranță și înțelegere pe care l-a arătat Papa. Purtătorul de cuvânt al Vaticanului nu a dezmințit declarațiile făcute de Juan Carlos Cruz. „Vaticanul nu comentează asupra conversațiilor private ale Papei”, a precizat acesta într-un comunicat.
Fernando Karadima, preotul chilian care l-a abuzat pe Juan Carlos, a fost găsit vinovat de Vatican în anul 2011. După 7 ani, toți episcopii din Chile au demisionat, în urma unui summit de 3 zile desfășurat în regim de urgență la Vatican. În cadrul întâlnirii s-a discutat despre scandalurile sexuale în care au fost implicați preoții din Chile.