Cum a câștigat Antonia primii bani înainte să devină celebră. Avea doar 10 ani
Este considerată de către mulți cea mai frumoasă cântăreață din showbiz-ul românesc, însă puțini sunt cei ce știu din ce a câștigat celebra Antonia primii ei bani. Actuala logodnică a lui Alex Velea a învățat de mic copil ce înseamnă să economiseți, punând jumătate din banii primiți deoparte. Aceasta a reprezentat una dintre cele mai importante lecții pe care le-a primit de la mama sa. Ce făcea micuța Antonia la doar 9-10 ani, când a început să câștige primii ei bani, afli în rândurile de mai jos.
Cum a câștigat Antonia primii bani înainte să devină celebră
În prezent, Antonia este una dintre cele mai cunoscute artiste din showbiz-ul autohton, o parte dintre piesele ei devenind hituri chiar și peste hotare. Dacă luăm în considerare și sumele pe care le încasează din contractele de imagine, este mai mult decât evident că partenera lui Alex Velea produce bani frumoși, neavând nicio grijă din punct de vedere financiar.
Acest lucru a determinat-o ca uneori să cheltuie prea mulți bani, fapt pentru care, ulterior, se simțea vinovată. Motivul ar putea veni din copilăria ei, când mama i-a oferit Antoniei sfaturi importante legate de bani.
„N-am stat niciodată să calculez dacă eu sau Alex câștigăm mai mulți bani. Eu produc foarte mult pe partea de imagine, el produce din muzică, deci cumva, ne echilibrăm. Cheltui foarte mult, iar apoi am procese de conștiință“, a spus vedeta la podcastul lui Gojira.
Citește și: Cum arăta Antonia în copilărie. E aproape de nerecunoscut FOTO
Avea doar 10 ani
Un detaliu mai puțin cunoscut despre frumoasa șatenă este faptul că aceasta și-a câștigat primii bani când avea doar 9-10 ani, moment în care mama acesteia a înscris-o la o agenție de modele. Având în vedere frumusețea sa nativă, contractele au început imediat să apară.
„Când eram mică mama mea m-a dus la o agenție de modă și jumătate din câștigam aveam voie să cheltui și jumătate puneam la ciorap.
Primii mei bani nici nu mai știu exact la cât i-am câștigat. Cred că la 9 ani sau 10 ani. Eram copil-model. Dar câștigam când și când. Dar am păstrat ideea să pun bani și deoparte. Părinții m-au ghidat întotdeauna, dar nu m-au obligat să fac ce nu îmi place“, a povestit cântăreața.
Cum a fost anul 2021 pentru logodnica lui Velea
În cadrul podcastului despre care aminteam, Antonia a făcut și o scurtă retrospectivă a anului care se va sfârși în curând, cocentrându-se pe tot ce i-au oferit mai frumos ultimele 12 luni.
„2021 a fost un an bun, cu multe proiecte frumoase, muzică, chiar și câteva concerte, sunt foarte recunoscătoare pentru toate aceste lucruri. Am lansat și propria mea colecție cu About You, am fost una dintre măștile de la Masked Singer, show-ul de la PRO TV.
Din punct de vedere al familiei, mulțumesc lui Dumnezeu că suntem bine, sănătoși cu toții și acest lucru este esențial. Anul acesta a fost special pentru că Alexandru și cu mine ne-am logodit. A fost un moment deosebit!“, a mai declarat vedeta.