Iuliana Beregoi are o carieră de succes la doar 18 ani. Artista este foarte apreciată pentru muzica sa și, mai departe, ea apreciază muzica altor artiști, așa că a decis să se urce în primul avion spre Berlin pentru a se distra la un concert susținut de Billie Eilish.
Iuliana este o fană înrăită Billie Eilish, așa că nu a ratat ocazia de a o vedea live, în Germania. Chiar dacă este departe, Iuliana nu a stat pe gânduri și a plecat în Berlin pentru a-și vedea idolul live.
Artista este foarte activă pe rețelele de socializare, așa că a postat mai multe fotografii și clipuri din timpul concertului. Atmosfera a fost una incendiară, iar fanii s-au bucurat de fiecare secundă de concertul care a avut loc în Germania.
Iuliana s-a filmat în timp ce dansa și le-a arătat fanilor cum este atmosfera în arenă. Zeci de mii de oameni au fost prezenți la concertul lui Billie Eilish, una dintre cele mai în vogă artiste ale momentului.
Poate că nu multă lume știe, însă Iuliana Beregoi are o soră, în vârstă de 15 ani, care o ajunge din urmă pe sora mai mare. Face vlog-uri, cântă și dansează pe TikTok, dar este și o elevă foarte bună. Cu toate acestea, Ana Beregoi spune că stilul ei este foarte diferit față de cel al Iulianei.
„Nu pot să aleg între dans și cântat pentru că în timp ce cânt și dansez, în timp ce dansez, eu cânt în mintea mea. Muzica este totul pentru mine. Suntem foarte diferite. Eu sunt mult mai energică și am stilul ăsta de sportivă, ca să zic așa, în timp ce ea este genul acela mai firav, îngeraș. Am început să am concertele mele, unde nu mă intersectez neapărat cu Iuliana.
O să am acum, pe 28 mai, unul în parcul Herăstrău și sunt foarte emoționată. Sunt foarte fericită că am ajuns până aici, să am un concert în care să fiu alături de toți prietenii mei”, a declarat adolescenta, în exclusivitate pentru Ego.ro.
A devenit faimoasă pentru dans, însă îi place mult mai mult să cânte. Pentru ultimul ei videoclip, „Trapicorn”, aceasta a mers în Turcia, alături de familia ei.