Toată lumea s-a bucurat în momentul în care s-a aflat că o femeie a fost contactată pentru a comenta Euro 2020! În timp ce Ioana Cosma este extrem de apreciată datorită carierei sale, nu mulți știu cum a ajuns aceasta să fie foarte cunoscută și să comenteze unele dintre cele mai importante meciuri.
Ioana Cosma a fost invitată astăzi, 14 iunie, la emisiunea lui Cătălin Măruță unde a discutat despre experiența sa din cadrul Euro 2020. Jurnalista în vârstă de 47 de ani și-a început cariera în presă pe domeniile social și politic, iar apoi a migrat către sport la PRO TV. Pe lângă faptul că a lucrat ca și reporter, redactor șef și a realizat emisiuni sportive, aceasta a comentat în 2019 primul meci de fotbal la finala Cupei României pentru fotbal feminin.
„Am mai fost. Am mai comentat meciuri și au mai fost fete. La nivelul acesta este un pic de presiune, dar este și o încununare la 20 și ceva de ani de presă. (…) O să fiu cu Ioan Alexandru, o să comentez meciurile din această grupă. Nu sunt chiar la primul meci, dar fac meciuri de fete. Este o normalitate, în afară mai comentează femei. Îmi e frică să nu îmi scape vocea.
Nu înseamnă că mă pensionez după, stați liniștiți. Eu cred că ungurilor le va fi foarte greu. La Euro 2016 s-au mai întâlnit și au fost 3 la 3, acum cred că Portogalia va câștiga cu 2 la 1. (…) A marcat Cristiano Ronaldo și ungurii au câștigat grupa la momentul respectiv. Ieri am fost pe stadion și simțeam miros de Euro, de stadion, de oameni. (…) Contează că echipa care va câștiga grupa Ungariei va veni la București în meciul din optimi, o să ne bucurăm.”, a povestit Ioana Cosma despre Euro 2020.
Ioana Cosma a devenit prima femeie care comentează în România un asemenea eveniment grandios. Acest lucru este des întâlnit și în afară, așa că nu este de mirare că și la noi în țară s-a migrat către o voce feminină pentru lumea fotbalului. În timp ce vedeta de la PRO TV a surprins pe toată lumea cu dragostea pe care o are față de lumea sportului, puțini știu că ea își dorea încă de la o vârstă fragedă să devină comentator.
„Atunci când eram mică comentam în timp ce comentau persoanele la televizor. Dădeam sonorul la minim și comentam, mă visam comentator de fotbal. Uite că oamenii care visează pot să își împlinească visul.”, a mai zis Ioana Cosma.