Ai plâns la versurile scrise de ea, dar nu ai știut povestea dramatică a femeii care a creat aceste opere de artă ce ne-au marcat copilăria. Rămasă orfană de mică, și-a văzut și frații stingându-se, unul după altul. A fost la un pas de moarte, apoi a trăit cea mai frumoasă perioadă a vieții sale, în casa unui mare scriitor. Cum a ajuns Elena Farago angajata lui Caragiale? O istorie tulburătoare.
Poate nu mulți îi recunosc numele, însă versurile sale triste, încărcate de emoție, au fost recitate de aproape fiecare român, în copilărie. Cine nu este cuprins de melancolie în momentul în care aude „De ce mă strângi în pumnul tău, copil frumos/Tu nu știi oare că-s mic și eu și că mă doare?” sau „Eu am numai trei picioare, /Și de-abia mă mișc: top, top,/ Râd când mă-ntâlnesc copiii,/ Și mă cheamă “cuciu șchiop”.
„Gândcăcelul” și „Cățelușul șchiop” sunt două dintre cele mai cunoscute poezii scrise pentru copii, ambele sunt opera poetei Elena Farago.
Artista a avut o poveste de viață fantastică, marcată de suferință. Începe pe 29 martie 1878. Elena venea atunci pe lume, într-o familie de greci din Bârlad. Părinții ei, Francisc şi Anastasia Paximade, au mai avut alți șase copii: Ernest, Nicolae, Gheorghe, Antoaneta, Celestina şi Virginia.
Era o copilă când a înțeles pentru întâia oară ce înseamnă durerea pierderii unei persoane dragi. Rând pe rând, trei dintre frații ei s-au stins din viață. Elena avea doar 12 ani când a rămas fără mamă, femeia a murit fulgerător.
Te-ar putea interesa și: Ultimele ore din viața lui Ion Creangă. Unde a mers scriitorul înainte să moară și cine l-a văzut pentru ultima dată în viață
Forțată de noua realitate a familiei sale, a fost nevoită să renunțe la școală și să își ajute tatăl să îngrijească familia și casa. Ziua muncea în gospodărie, seara, își adormea frații. Abia după lăsarea nopții putea să citească și să învețe.
„Nu am cultură oficială, decât două clase secundare. Am învăţat şi citit singură tot ce am vrut să ştiu”, menţiona poeta Elena Farago într-o scrisoare adresată lui Gheorghe Bogdan-Duică.
La doar cinci ani după moartea mamei sale, se stinge și tatăl ei. Bărbatul a agonizat timp de două săptămâni, ea a fost cea care l-a îngrijit, i-a fost alături până în ultima clipă.
Rămași orfani, copiii Paximade sunt despărțiți, trimiși să fie crescuți de rudele părinților. Așa ajunge Elena la Brăila, la unul din frații mamei sale. Avea 17 ani.
Câteva luni mai târziu, tânără se îmbolnăvește. Este internată la Spitalul Colţea din Bucureşti. După externare, este primită în casa fratelui său, Ernest, unde petrece perioada de convalescență. După ce își recapătă puterile, își dorește să își găsească un loc de muncă, nevrând să fie o povară pentru gazdele sale.
Întâi se angajează ca menajeră a ziaristului şi omului politic Gh. Panu. Așa îl întâlnește pe nimeni altul decât I.L. Caragiale. Aflându-i povestea de viață, dramaturgul este impresionat și se oferă să o angajeze el, ca dădacă pentru ai săi copii.
“O viaţă de roman, subiect de dramă” remarca scriitorul.
Te-ar putea interesa și: Marea iubire a lui Nichita Stănescu. Dora era mai mică cu 23 de ani, dar era „exact jumătatea lui.” Povestea de dragoste pe care puțini români o știu
Tânăra a lucrat timp de doi ani în casa dramaturgului. A fost, spunea chiar ea, ani mai târziu, cea mai frumoasă perioadă a vieții sale. A fost, de fapt, momentul în care destinul său s-a conturat. În casa lui Caragiale, Elena a cunoscut numeroși scriitor și ziariști, oameni care i-au influențat viitorul.
Tot atunci îl cunoaște și pe Francisc Farago, un economist de origine italiană, bărbatul care avea să îi devină soț. Astfel, Elena Paximade a devenit Elena Farago.