Decizia lui Ovidiu Cuncea de a se face preot a șocat pe toată lumea, mai ales că acesta începea să cunoască succesul ca actor. Cum a ajuns acesta să fie diacon la o biserică din București și ce l-a îndrumat spre calea divină?
Ovidiu Cuncea a divorțat recent, după aproape 21 de ani de căsnicie, lucru care l-a readus în atenția presei. Cristina, fosta soție, a fost cea care a înaintat actele de divorț, iar unul din motive a fost chiar calea spirituală alească de bărbat. Actorul a simțit încă de tânăr că viața lui se va îndrepta spre biserică. Ovidiu Cuncea a făcut seminarul teologic înainte de 1990, mai apoi alegând să caute fericirea în teatru.
„Am făcut seminarul teologic, înainte de 90. Am simțit în permanență ceva care îmi spunea că trebuie să fac asta. Mergeam la biserică ca un tânăr, dar nu stăteam în genunchi toată ziua. Am primit asta de la bunici. Ne puneau să spunem rugăciuni”
Ovidiu Cuncea
Până și tatăl său, cel care l-a îndrumat spre actorie, și-a dorit, de fapt, ca el să devină preot. Cel care i-a dat viață l-a poziționat mereu într-o parohie, neștiind că peste ani și ani Ovidiu va ajunge să facă ceea ce a simțit.
„M-ar fi văzut la o parohie apropiată de ei. Sunt primul actor al teatrelor din România care face și asta. Îi povesteam neliniștile mele lui Mircea Albulescu și îmi spunea că o să fiu unic în felul acesta, mă încuraja. Înainte de hirotonie am vrut să renunț. Am fost hirotonit în Grecia, acolo mai erau încă trei episcopi. S-a creat o tensiune și am avut un sentiment că dacă deranjez să nu mai fac”
Ovidiu Cuncea