Culiță Sterp a fost jignit de către o femeie care credea că-i este fană. O domnișoară s-a dezlănțuit după ce i-a cerut cunoscutului cântăreț de manele o dedicație. De ce s-a enervat atât de tare domnișoara și ce a făcut-o să reacționeze în felul acesta?
Cunoscutul cântăreț de manele a fost martorul unui eveniment ce abia l-a putut crede. Acesta a fost umilit de o domnișoară. Artistul și-a făcut treaba ca de obicei, iar exact la ora stabilită s-a prezentat la un eveniment din Londra.
Culiță se numără printre cei mai apreciați și iubiți soliști de la noi, eveimentele lui desfâșurându-se peste tot în România, dar și în străinătate. Dată fiind notorietatea sa, nu s-ar fi gândit vreodată ca cineva să-l umilească oferindu-i 1 leu pentru o dedicație. Totul s-a petrecut la Restaurant Clasic, Londra, pe 20 octombrie a lui 2019. Culiță și-a făcut programul, timp în care au curs banii din dedicații.
Prin ochii artistului au trecut bancnote de 50 de lire, 100 de lire, chiar și 500 de lire…dar cea mai bizară apariție a fost bancnota de 1 leu, arată cancan.ro. Sursa citată mai menționează că domnișoara nu s-a oprit doar la atât, ci i-a mai adresa și vorbe grele precum:
„Atât meriți, asta e valoarea ta!”
Cu toate astea, apele s-au calmat când interpretul și-a dat seama că totul a fost doar o glumă. Atât domnișoara cu pricina, cât și artistul au răbufnit în râs pe ringul de dans. Leul a fost, totuși, refuzat, iar cântărețul și-a continuat recitalul. Din fericire, niciun eveniment nu a umbrit distracția românilor din Londra care au venit în mod special să-l asculte pe acesta. Toți fanii lui Sterp l-au felicitat intens pentru vocea sa, dar și pentru atmosfera pe care a reușit s-o facă.
Celebrul cântăreț de manele a vorbit extrem de transparent de noua cucerire. Cei care îl urmăresc în mediul online l-au putut vedea în compania unei tinere exact pe placul său – naturală, o fire simplă și care să se înțeleagă la perfecție cu familia lui.
„Am o prietenă acasă cu care vorbesc și mă înțeleg foarte bine cu ea. Se înțelege bine cu ea (n.r mama), se înțelege cu surorile mele, sunt pe aceeași lungime de undă, pot să zic că, calitățile pe care mi le-am dorit de la o fată chiar le are. Acum sa vedem ce o fi, Dumenezeu știe, sperăm să fie bine”
Culiță Sterp (Sursa: YouTube.com)