Ianis Hagi a plecat în vacanță! După muncă iată că vine și răsplata tânărului fotbalist care este pe buzele tuturor. Cu cine a plecat sportivul să se relaxeze? Poza postată de acesta pe rețelele de socializare a strâns imediat sute de like-uri.
Celebrul mijlocaș de la Rangers a muncit cât a muncit, iar acum iată că a venit și rândul odihnei. Sezonul acesta a fost o reușită pentru el de la un cap la coadă pentru că a reușit să-i facă mândri pe cât posibil pe fanii săi și a stat zile bune pe primele pagini ale ziarelor de peste tot din lume.
Ianis Hagi își petrece vacanța pe insula Mykonos, în Grecia. Dacă mulți ar crede că îl acompaniază frumoasa sa iubită, nu e deloc așa. Alături de el este fostul său coleg de la FC Viitorul, Carlo Casap. Tânărul în vârstă de 22 de ani și-a etalat fizicul bine sculptat care a fost o încântare pentru fane: „Ne-am întors”, a atașat mesajul fotografiei din vacanță.
Fanii se bucură să vadă că acesta se relaxează după multe luni obositoare, dar așteaptă să-l vadă în ipostaze mai romantice cu iubita sa alături de care nu este deloc văzut. La fel ca tatăl său, Ianis a ales să țină detaliile din viața personală departe de ochii curioșilor, cu toate că e a ales să fie o persoană publică.
După un sezon excelent la Glasgow Rangers, în care a câștigat campionatul după o pauză de 9 ani, Ianis Hagi este unul dintre cei mai doriți jucători ai scoțienilor. Românul a și impresionat, fiind fotbalistul cu cele mai multe pase decisive în primul eșalon din Scoția.
Astfel, fiul lui Gică Hagi are oferte de transfer din cele mai tari campionate din Europa. După interesul celor de la Lazio, căzut pentru moment din cauza prețului cerut de Rangers, Ianis este și pe lista celor de la Sevilla, dar și nou-promovata Bochum din Bundesliga îl are pe lista scurtă pentru această vară. Chiar și așa, Ianis a declarat recent într-o emisiune televizată că și-a dori să evolueze în viitor la Galatasaray, echipa unde tatăl său a făcut istorie, fiind idolatrizat de cei mai mulți dintre suporterii turci. Glasgow Rangers cere cel puțin 12 milioane de euro pe român, dar suma ar putea fi prea piperată în condițiile pandemiei actuale.