Zanni a reușit să își doboare toate limitele în momentul în care a participat la Survivor România. Acesta a dus acasă premiul cel mare și se bucură acum și de o emisiune. Artistul ne-a oferit un interviu, în exclusivitate pentru playtech.ro, în care a vorbit despre show-ul care a cucerit pe toată lumea.
Cunoscutul artist susține că există diferențe la nivelul personajelor atunci când vorbim despre noul sezon Survivor România. De asemenea, el a vorbit și despre schimbarea făcută în televiziune. Show-ul din acest an este difuzat la Pro TV, nu la Kanal D:
„Diferențele sunt evidente, oamenii sunt în junglă. Diferența ar fi că eu nu sunt acolo. Mai este o diferență, arată mult mai bine Survivor la Pro TV, nu că am ceva cu Kanal D, ne înțelegem chiar bine.
M-am înțeles bine cu mulți colegi de acolo, dar la Pro TV montajul e mai mișto, muzica, dar pe planul personajelor, lipsește Zanni.”
Zanni nu ratează niciodată o provocare! Cântărețul își dorește să se întoarcă la Survivor România pentru a avea parte de o nouă aventură. Acesta a primit cu brațele deschise admirația pe care i-au oferit-o fanii în sezonul său:
„M-aș întoarce, eu sunt făcut să mă aventuriez, să am călătorii. Încontinuu trebuie să trăiesc provocări, să caut comoara.
În primul rând, comoara au fost oamenii, am găsit persoane care mă înțeleg, știu să scrie și să vorbească. Vreau să mă duc acolo ca să găsesc alți oameni care să trăiască prin mine.”
Fostul câștigător din Republica Dominicană nu își dorește să aibă parte de anumite relații de prietenie dacă acestea sunt forțate. Zanni ne-a dezvăluit că vorbește cu anumiți foști concurenți din sezonul său. Totuși, el își dorește ca toată lumea să uite, din când în când, de mediul online:
„Aproape cu nimeni. Eu sunt foarte prietenos, dar nu caut anturaje cu forța. Mai țin legătura cu Cosminel, cu el am avut cea mai sinceră relație. Cu Culiță, mai rar, dar cu el am avut o conexiune foarte bună.
Cu Sebi nu prea am mai păstrat legătura, el trăiește foarte mult în mediul online, dar îl iubesc foarte mult. Mi-ar fi plăcut să văd că mă iubește pe mine, nu mediul online. Mereu când ne vedem, el este cu telefonul. Cu Raluca Dumitru, cu Irishuca, ne-am salutat de două ori într-un an, nu e rău.”
Zanni este de părere că interacțiunea dintre foștii concurenți de la Survivor România s-a schimbat de-a lungul timpului.
Zanni și-ar dori să se întoarcă în Republica Dominicană alături de Războinici și Faimoși. Artistul consideră că nu este bine ca totul să se rezume la mediul online în zilele noastre:
„Cu Ștefan Ciuculescu, nu am avut o relație prea bună acolo, dar acasă…Cu Sorinache, Albert Oprea, Marius Crăciun, Andrei. Cu Alexandra Stan vorbesc, cu Jador nu am vorbit deloc. Amna puțin…cu fiecare am vorbit câte puțin, nu ne vedem des.
Cu Cosmin vorbesc, dar nu ne vedem des, el e în Cluj. Ne mai sunăm, îi mai zic ce fac la sală, ce dietă am și cam atât. Fiecare cu drumul lui.
Mie îmi e dor de fiecare în parte, de experiență și toate relațiile pe care le-am avut acolo, toate au fost o adevărată provocare din care am avut ce învăța.
Mi-ar plăcea să îi văd pe toți, dar nu aici, acasă, unde toți se rezumă la internet. Mi-ar plăcea să îi văd tot acolo, în junglă, să îi dau afară rând pe rând (râde).”