Impact.ro a aflat în exclusivitate cu ce se ocupă Alexandru Ciucu în plin proces de divorț de Alina Sorescu. Aflat în plin război cu Alina Sorescu, pentru custodia fetițelor, Alexandru Ciucu își continuă studiile la Paris. Potrivit propriilor sale mărturisiri făcute în exclusivitate pentru impact.ro, acesta are planuri mari după ce va deveni masterand în modă. Până atunci, mai are însă de trecut câteva hopuri, examenul final urmând a-l susține anul viitor.
Alexandru Ciucu s-a întors în țară imediat după ce a introdus o ordonanță președințială. Prin intermediul acesteia cerea domiciliul fetelor în vila în care a rămas să locuiască.
Din păcate pentru el, acțiunea a fost respinsă de instanță. Instanța i-a respins designerului, de asemenea, și recursul făcut la ordonanța președințială.
Astfel că, în prezent, cele două fetițe ale cuplului au rămas să locuiască alături de mama lor. Toate trei locuiesc într-un apartament spațios, de patru camere, dintr-un cartier rezidențial.
Potrivit deciziei judecătorești, designerul are dreptul să își ia fetele în week-end. Singura condiție să fie la domiciliul artistei, o dată la două săptămâni.
Între timp, designerul și-a continuat studiile la Paris. Aici urmează un masterat, povestește Alexandru Ciucu.
Alexandru mai spune că, atunci când procesul va avea un prim termen în instanță, va fi nevoit să facă „naveta”. Ciucu declară că nu are de gând să renunțe așa ușor la dorința ca cele două fiice ale sale să aibă domiciliul la el.
Potrivit mărturisirilor făcute în exclusivitate pentru impact.ro, Alexandru Ciucu se pregătește în prezent pentru lansarea unei noi colecții și are planuri mărețe după ce va deveni „masterand în modă”.
„Profesional, pregătesc o nouă colecție. Am niște planuri mari și interesante, dar mai întâi important e să termin master-ul de la Paris, să fiu masterand în modă.
E ca la sesiune, deși la ei nu se cheamă așa. Examenul final îl voi avea la anul”, ne-a spus designerul.
Relația dintre Alina Sorescu și Alexandru Ciucu nu mai mergea de câțiva ani, timp în care s-a pus pe tapet ca soluție, divorțul.
În tot acest timp însă, Alexandru Ciucu a insistat ca separarea să aibă loc la notar, iar artista să-i accepte condițiile.
„Socoteala de acasă” nu s-a potrivit însă „cu cea din târg”. Asta pentru că, în timp ce designerul se afla la Paris, s-a trezit pus în fața faptului împlinit.
Mai precis, Alina Sorescu a introdus actele de divorț la tribunal, iar procesul care la cererea ambelor părți va avea loc cu ușile închise, este abia la început.
Alina Sorescu și Alexandru Ciucu au de împărțit o casă evaluată, în prezent, la aproximativ 1.000.000 de euro, ridicată de cei doi în timpul căsătoriei, după ce s-au născut cele două fetițe.
Potrivit unor surse judecătorești, artista nu a introdus încă și o cerere de partaj. Dar dsignerul joacă tare, cerând în instanță nu doar domiciliul copilelor la vila din Pipera, ci și ca soția sa să locuiască tot la respectiva adresă, doar atunci când ar avea program de a petrece timpul cu minorele.
În cazul în care Ciucu ar fi obținut câștig de cauză în instanță, atunci artista ar fi fost obligată la plata unei pensii alimentare. Mai mult, vila celor doi nu ar mai fi putut intra la partaj, atâta timp cât acolo s-ar fi aflat domiciliul minorelor.