30 mart. 2022 | 23:54

CTP, reacție nouă după anunțul făcut de Kremlin azi: „Rusia salvează lumea”

News
CTP, reacție nouă după anunțul făcut de Kremlin azi: „Rusia salvează lumea”
Cristian Tudor Popescu, despre declarațiile lui Iohannis legate de dronele căzute în România. "Iarna nu-i ca vara sau Astăzi nu-i ca ieri"

CTP a avut o nouă reacție după anunțul făcut de Kremlin azi. Întrucât Vladimir Putin a susținut că vrea să declare sfârşitul războiului în Ucraina până la 9 mai, zi în care Rusia sărbătoreşte anual victoria împotriva naziştilor în cel de-al Doilea Război Mondial, gazetarul susține că  „nu văd cum ar putea continua războiul de distrugere a Ucrainei după data de 9 mai. Atunci, indiferent de starea de fapt, indiferent câți ucraineni și ruși vor mai muri, Moscova trebuie să proclame a doua victorie a Rusiei împotriva nazismului. Cum a zis un tânăr și întunecat soldat rus ajuns în căruciorul cu rotile: „Am învins nazismul cu 80 de ani în urmă, acum ni s-a spus să luptăm din nou cu el””, a spus Cristian Tudor Popescu, într-o postare pe Facebook.

CTP, reacție nouă după anunțul făcut de Kremlin azi

Gazetarul Cristian Tudor Popescu a făcut o nouă postare pe contul de Facebook, în contextul războiului Ucraina-Rusia, cu titlul „Rusia salvează lumea”. El a spus cum vor putea arăta cele două țări.

„(…) Ucraina va deveni un conflict înghețat sau un stat tampon, neutru, între Europa și Rusia, cu regiunile Lugansk, Donețk, Crimeea și Sevastopol având un statut special. Iar Rusia, marea Rusie, va fi practic izolată pe termen nedefinit de civilizația occidentală. Cu sau fără Putin la Kremlin.

Mai mult decât de actualul Stalin, poporul rus e stăpânit de un sentiment adânc înfipt în conștientul și subconștientul colectiv: poporul ales. Izbrannîi narod. Așa cum Biblia îi consacră pe evrei ca poporul ales de Dumnezeu, pravoslavnicia susține ideea Moscova capitală a creștinismului, a treia Romă, și ultima, după Roma și Constantinopol.

Clericii și intelighenția rusă de secol 18 și 19 au vehiculat îndelung, mai ales după victoria asupra lui Napoleon, rolul mesianic al poporului rus, de salvator al lumii, chiar cu prețul facerii țăndări a numitei lumi în cursul operațiunii. În celebra propoziție a lui Dostoievski, „Frumusețea va salva lumea”, subiectul este, de fapt, pentru cine a citit însemnările marelui scriitor, Rusia Soter.

A salva pe cineva presupune că acela se află în primejdie, pe un drum greșit, în ghearele Răului. Așa este Occidentul pentru majoritatea rușilor de rând, credincioși în regimul Putin. Vestul este corupt, îndrăcit, putrezit de puterea banului, de homosexualitate, de ateism, de cruntele dezordini ale libertății și democrației. Rusia e păstrătoarea valorilor sufletești creștine, desprinse de bogățiile pământești, familia bărbat-femeie, puterea de a îndura, altruismul, spiritul de sacrificiu, supunerea față de ordinea și buna rânduială pe care le poate menține un singur om, providențial, prin orice mijloace. Cum a zis mujicul, de-a lungul veacurilor, resemnat și vag zâmbitor: „O să mă scurteze de un cap tătuca țar”.

„Chiar tinerii ruși performanți fug acum din statul Sfântului Putin”

Bolșevismul n-a făcut decât să-i înlocuiască pe țar și pe Hristos cu Lenin și Stalin. Autocrația și obediența sunt valori fundamentale ale bisericii creștine, înainte de orice dictatură laică. Salvarea à la russe nu depinde de dorința cuiva de a fi mântuit. Ucrainenii luptă din răsputeri cu izbăvitorii ruși ca să nu dispară ca nație și țară. Mii dintre ei au fost deja salvați în lagăre de concentrare din Rusia.

Chiar tinerii ruși performanți fug acum din statul Sfântului Putin în Apusul diavolesc. Asta până când Kremlinul va închide granițele, ca în bunele vremuri ale Cortinei de Fier.

Am scris Sfântul Putin pentru că legile care pedepsesc cu ani grei de ocnă orice cuvințel, ba chiar și necuvintele, ba chiar și tăcerea ce pun la îndoială calea și adevărul putinice sunt echivalentul pedepselor pentru blasfemie de acum sute de ani. Marele regizor rus Andrei Mihalkov-Koncialovski, pe care l-am ascultat la București, a formulat o idee de neuitat: „Actorii ruși joacă excepțional Shakespeare, aproape mai bine decât cei englezi. Știți de ce? Pentru că Rusia n-a ieșit niciodată din Evul Mediu”. Și acolo va rămâne, mult după timpul vieților noastre”, a declarat Cristian Tudor Popescu, într-o postare pe Facebook.

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar AZI de Sfântul Ștefan pentru a-ti merge bine tot anul
Redactia.ro
2025 este Anul Șarpelui, un an care anunță transformări profunde și șanse mari de a descoperi dragostea
Click.ro
Cum dau autoritățile apă la moară fanilor teoriei conspiraționiste Chemtrails
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Andreea Bostănică, în lacrimi pe Tik Tok după ce a pierdut o brățară de 20.000 euro. Influencerița a stârnit revolta internauților
Unica.ro
Se construiește încă un pod peste Dunăre. Investiție uriașă
EVZ.ro
Wow! Ce cadou scump a primit soțul Andreei Popescu! E o geantă și costă mai mult decât o mașină second hand / VIDEO
Spynews
Verdict pentru Simona Halep. Veștile nu sunt bune deloc: Coșmarul continuă
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: “Tot sistemul de protecție a casei este inventat de mine"
Avantaje
CUTREMUR în România! ORAȘUL unde s-a SIMȚIT cel mai PUTERNIC
Mediaflux
Iustina și Cornel de la Insula Iubirii și-au botezat fetița. Imagini de la emoționantul eveniment / FOTO
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro