CTP, explicație fabuloasă despre jocul Simonei Halep în finala de la Dubai
Cristian Tudor Popescu a reacționat după ce Simona Halep a terminat finala de la Dubai. Aceasta a jucat astăzi împotriva Elenei Rybakina, locul 19 în clasamentul WTA, pe care a învins-o cu 3-6, 6-3, 7-6.
CTP, explicație fabuloasă despre jocul Simonei Halep în finala de la Dubai
Simona s-a întâlnit o singură dată în circuitul WTA, în 2019, la Wuhan, cu Rybakina. Atunci Simona Halep s-a accidentat și a abandonat la scorul de 5-4 pentru adversară în primul set.
Imediat după finalul meciului din finala WTA Dubai 2020, din această seară, Cristian Tudor Popescu a declarat:
”A dorit foarte mult victoria, demult nu am mai văzut-o atât de dornică pe Simona de victorie. A câştigat acest meci la sacrificu, cuvântul eroic se potriveşte acestui meci, petnru că diferența a făcut-o Simona în fața puternicei adversare în vârstă de 20 de ani, care a făcut un joc excepţional. Simona a făcut diferenţa cu capacitatea de a returna şi trimite un răspuns în teren la torpilele Elenei, pe care nicio altă jucătoare din lume nu le poate trimite, asta doar Simona poate să facă, şi aici a reuşit foarte greu pentru că Rybakina este solidă, matură şi parcă ar avea 15 de circuite WTA în spate şi Simona, în afară de aceste temperări incredibile, a atacat atunci când i s-a ivit ocazia. Nu a stat pe gânduri şi a încercat lovitura decisivă. Nu s-a mulţumit cu defensiva ei. Randamentul ei cu lovitura de dreapta, lovitura cea mai bună a Simonei a fost reverul, Rybakina venit de la vestiar cu tactica de a o presa pe dreapta pe Simona.”
Gazetarul Cristian Tudor Popescu a vorbit despre meciul Simonei Halep cu Elena Rybakina, locul 19 în clasamentul WTA.
„Rybakina nu loveşte tare, ci accelerat, mingea ei fiiind foarte încărcată, grea. Nu se vede acest lucru când loveşte, fără strigăte, nu are mişcări foarte pronunţate cum are de pildă Sabalenka dar mingea ei este foarte grea şi a încercat să o rupă pe Simona, pe dreapta. Simona nu numai că a rezistat dar a făcut pasul în faţă pentru a câștiga puncte. Este cel mai bun meci pe forehand şi cel mai bun meci de tenis feminin din 2020. Simona a cerut aportul lui Artemon, şi bine a făcut. Eu am fost destul de sceptic, chiar temător referitor la relaţia ei cu Artemon Apostu, dar o surpriză plăcută este chimia dintre cei doi, există comunicare şi Simona îl ascultă pe Artemon. Intervenţiile lui au fost foarte utile Simonei, nu numai că a sesizat ce trebuie să facă Simona în joc, dar are şi un ton potrivit care i-a anulat Simonei acele iesiri, pe care le ştim, faţă de antrenor. Acum tonul lui Artemon a fost de aşa natură încât Simonei nu i-a venit să îl repeadă, așa cum a facut-o în trecut. Este un câştig. Simona este pentru a doua oară regina deșertului iar Dubaiul este încă odată pământ românesc, dacă ne uităm la ce a fost în tribune.”, a declarat Cristian Tudor Popescu, după finală, la Digi 24.