CTP continuă războiul cu BOR. Ultimul mesaj extrem de violent al jurnalistului
Războiul dintre Cristian Tudor Popescu şi BOR continuă. Jurnalistul a publicat, de curând, un mesaj extrem de violent la adresa Bisericii Ortodoxe Române, punând o întrebare care i-a uimit pe internauţi.
De la ce a pornit scandalul dintre BOR şi CTP
După ce gazetarul a criticat afirmaţiile făcute de Patriarhul Daniel în predica ţinută cu ocazia sărbătoririi Sfântului Dimitrie cel Nou, în faţa sutelor de credincioşi, reprezentanţii BOR au transmis un mesaj lui Cristian Tudor Popescu.
„În toamna lui 1989, autorităţile comuniste au interzis închinarea la sfintele moaşte ale Sf. Dimitrie. Peste câteva luni regimul comunist a căzut”, a spus Patriarhul.
”Pentru a prosti oamenii, șarlatanul Daniel n-are nevoie de matematică, nici de logică – o dă direct, ca o strigătură pentru vitele ce le păstorește”, a scris Popescu.
Drept urmare, pe 29 octombrie, Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, a numit jurnaliştii „inşi desfiguraţi de grimase de ură incontrolabile”, susţinând că aceştia nu au „nici cea mai vagă idee despre istoria reală, frecvent însângerată a României creştine, a creştinismului şi a Bisericii Ortodoxe”.
Mai mult, a vorbit despre oamenii din presă ca fiind “mici şi veninoşi, oameni împuţinaţi moral, doldora de sine, săraci cultural şi pustii sufleteşte, care fac din invectivă, ironie obraznică, ridicolă paradă etică şi schimonosire a realităţii instrumente de analiză „jurnalistică”.
Ce mesaj transmite CTP reprezentanţilor BOR şi credincioşilor
Aşa cum era de aşteptat, CTP a dorit să răspundă în stilu-i caracteristic, explicând fiecare afirmaţie pe care a făcut-o, conform Republica.ro.
“În ședințele de înfierare a subsemnatului, organizate turbo la canalele tv care luptă dârz împotriva rațiunii și bunului simț, precum și în destule postări pe internet, se sare în sus că i-aș fi făcut „vite” pe credincioșii ortodocși. Vită e calul de bătaie, de altceva din ce-am scris nu se agață bodigarzii BOR, că frige.
Iată fraza integrală, nu trunchiată pentru uzul manipulării: „Pentru a prosti oamenii, șarlatanul Daniel n-are nevoie de matematică, nici de logică, o dă direct, ca o strigătură pentru vitele ce le păstorește: fiindcă a interzis pelerinajul la moaștele Sf. Dimitrie în octombrie 1989, comunismul a căzut peste câteva luni”.
Și iată firul logic.
– ÎnaltulPreaFericit păstorește vite.
– Această afirmație nu exclude nicicum faptul că ÎPF păstorește și oameni.
– ÎPF s-a adresat tuturor credincioșilor, oameni și vite.
– La zicerea să „interzis pupat moaște = căzut comunism”, care conține tot atâta rațiune și bun-simț cât strigătura hăis! sau cea!, nu pot reacționa oamenii, ci doar vitele, adică acele persoane care posedă discernământul vițelului când contemplă poartă nouă în raport cu cea veche.
-Ergo, „vită” ești dacă iei de bună „interzicere pupat moaște = căzut comunism”, nu dacă ești creștin ortodox.
Acest raționament se bazează pe o ipoteză: nu toți credincioșii din țara asta cred în nerușinarea sinistră a minciunii că BOR, pupătoarea în dos a Ceaușeștilor când nu erau încă moaște, a dat jos comunismul cu ajutorul lui Dumnezeu. Dacă ipoteza se dovedește greșită, atunci nu mai am nimic de spus.
Ba nu, ar mai fi ceva. Îmi arată și mie un creștin înțelept unde zice Iisus să te închini la moaște?”.