Cristina Țopescu, reputata jurnalistă, a fost descoperită moartă duminică, în data de 12 ianuarie 2020. Deși medicii legiști nu au putut stabili încă cauza exactă a morții, se pare că jurnalista ar fi murit încă de la finalul anului trecut.
Fiica regretatului comentator sportiv, Cristian Țopescu, va fi incinerată fără inimă. Motivul este acela este că organul i-a fost scos de medicii legiști, în vederea analizelor, iar acum este ținută într-un lichid special. Așadar, inima sa nu va fi incinerată la Crematoriul Uman Vitan-Bârzești, alături de restul corpului aflat în stare avansată de descompunere.
Familia Cristinei Țopescu a decis ca trupul ei să fie incinerat săptămâna aceasta. Mesajul a fost transmis public printr-un comunicat de presă:
”Cu mare tristeţe anunţăm prematura trecere în nefiinţă a Cristinei Ţopescu. Pe această cale vă aducem la cunoştinţă că trupul neînsufleţit va fi depus la capela cimitirului Şerban Vodă (Bellu) miercuri 15 ianuarie ora 14:00. Rugăm păstrarea decenței și a discreției cuvenite. Va fi incinerată conform propriei dorinţe în data de joi 16 ianuarie 2020 la Crematoriul Vitan Bărzeşti. Rugăm păstrarea decenţei şi a discreţiei cuvenite unor astfel de momente grele”, se arată în comunicatul remis de familia Cristinei Țopescu.
Mai mult decât atât, trupul jurnalistei va fi depus miercuri, 15 ianuarie, de la ora 14:00, la capela Cimitirului Bellu, pentru ca cei care vor să-i aducă un ultim omagiu să o poată face.
Cristina Țopescu a fost găsită moartă, duminică, 12 ianuarie 2020, în locuința în care stătea cu chirie. O vecină a fost cea care a sunat la 112. Într-o postare pe Facebook, vecina sa, pe nume Diana Maria, a transmis că jurnalista nu s-a sinucis, înlăturându-se astfel această ipoteză.
„Și nu credeți prostiile de la tv! Cris nu s-a sinucis.
A trecut Sus alături de cățeii ei, așa cum voia sa se întâmple cand ii va veni ceasul.”, a transmis aceasta pe contul de Facebook. Specialiștii de la INML urmează să facă analize toxicologice să vadă ce substanțe se aflau în stomacul său la momentul decesului.