Cristina Ich nu se uită la buzunar atunci când vine vorba să răsplătească pe cineva care i-a oferit ajutorul. Cunoscuta iubită a lui Alex Pițurcă a fost darnică în public. Câți bani i-a dat unui parcagiu în București?
Cristina Ich a fost surprinsă de paparazzi ciao.ro în timp ce ieșea din restaurant și împărțea bani cu plăcere în stânga și-n dreapta, dar pentru cei care i-au oferit ajutorul. Aceasta este clar o apariție oriunde merge.
De data aceasta a ales să poarte un sacou verde în carouri, pantaloni skinny negri și pantofi stilleto albi. După ce a terminat de mâncat, frumoasa moldoveancă s-a îndreptat hotărâtă spre vehiculul său după ce i-a oferit 10 lei domnului de la parcare.
De-a lungul anilor, câteva vedete au intrat într-o categorie neagră în privirile publicului lor după ce au dovedit un comportament deloc frumos sau drept față de oameni simpli, dar iată că în acest caz nici nu se pune problema.
Cristina a demonstrat dintotdeauna că este o femeie simplă, cu o educație bună și cu un caracter care i-a adus laude în special de când a început să devină din ce în ce mai cunoscută în mediul online și nu numai.
Aceste lucruri cel mai probabil se datorează trecutului său mai puțin fericit din care a trebuit să învețe cu strictețe să fie om întâi de toate. Tânăra mămică a fost crescută de mama și de bunici, la țară, iar modestia a rămas adânc înrădăcinată în credințele șatenei, susține ea de nenumărate ori în mediul online.
„Pentru mine mama este icoana. Tatăl meu este un om extraordinar. La 12 ani, mi-am găsit un tată vitreg. Pentru mine, tata este cel vitreg, nu tatăl meu biologic. Eu i-am zis mamei mele: „cu el aș dori să te căsătorești.” Este un om deosebit. Pentru mama a însemnat foarte mult că a avut acordul meu și eu i-am spus că „omul ăsta este pentru tine.” El a mai fost căsătorit, dar nu a avut copii. Ai mei s-au despărțit când eram foarte mică și eu încă nu conștientizam ce se întâmplă. Cam doi ani aveam. (…) L-am căutat și după am renunțat. Și când l-am găsit, nu am mai vrut să îl mai văd. El nu locuiește în țară. Și în momentul în care am vrut să îl întâlnesc, în ziua respectivă am spus că: „nu mai vreau să te mai văd.” Nu eram pregătită. El nu m-a căutat, dar știe de mine”
Cristina Ich