Cristina Dorobanțu, prezentatoarea Știrilor Kanal D din weekend, a fost operată de urgență la picior. Totul s-a întâmplat repede, deoarece știa că merge doar la un simplu control, însă ultima vizită la medic a determinată să decidă urgent în favoarea unei intervenții chirurgicale, care a avut loc în urmă cu o lună.
Cristina Dorobațu, vedeta de la Kanal D, a intrat în sala de operație pentru a-i fi extirpat un dermatofibrom. Intervenția chirurgicală s-a desfășurat cu anestezie locală. Prezentatoarea a spus cum se simte.
„Extraordinar de bine mă simt, dar trebuie să recunosc că am avut super mari emoții. Am avut surpriza să mi se spună că va evolua dermatofibromul pe care l-am avut, prin urmare a trebuit în 10 minute să mă hotărăsc să-l operez.
A fost ca un șoc, pentru că nu mă așteptam să am nevoie de lucrul acesta. M-am dus la doctor și m-a băgat în sala de operație ca să-l scoată, să nu mai evolueze, pentru că se mărea și ar fi putut fi periculos în timp. A fost anestezie locală. Era localizat pe picior” a declarat Cristina Dorobanțu pentru Viva.ro.
Cristina Dorobanțu prezintă Știrilor Kanal D de weekend în locul Simonei Pătruleasa. S-a întâmplat după trei luni de matinal. Vedeta susține că face ceea ce îi place cel mai mult și că nu contează ce sacrificii trebuie să facă.
„A fost o surpriză pentru toată lumea, am acceptat și eu și Simona fără să stăm pe gânduri, pur și simplu așa a fost să fie’, ne-a spus ea despre schimbarea survenită recent în grila postului turcesc de televiziune.
M-am simțit confortabil în ambele situații. Faptul că mi-am atins visul suprem și că prezint știrile a fost mai important decât orice. Nu mă deranja că mă trezeam la 4.00 dimineața, nu mă deranjează nici acum faptul că trebuie să fiu prezentă la job în weekend. Pentru mine totul este extraordinar, doar pentru că fac ceea ce mi-am dorit dintotdeauna. Eu cu gândul acesta am pornit”, a adăugat ea.
Simona Pătruleasa este cea care prezintă acum știrile dimineții, la Kanal D.
„Mă bucur să fiu în faţa telespectatorilor în fiecare dimineaţă, e foarte important modul în care îti începi ziua, aşa că, alături de echipa Ştirilor Kanal D, le voi oferi celor care ne privesc tot ceea ce au nevoie pentru a fi informaţi şi a avea o perspectivă mult mai clară asupra evenimentelor în derulare, atât a celor din tară, cât şi din afara ei”, a declarat Simona Pătruleasa.