Cristi Chivu schimbă patronii. Fostul căpitan al naționalei este, din vară, antrenorul echipei U19 a celor de la Inter Milano. În ciuda faptului că a cucerit titlul în Italia, clubul milanez are o situație financiară foarte dificilă. El este patronat de grupul chinez Suning Holdings Group, același care conducea și echipa din China desființată după ce cîștigase campionatul cu Cosmin Olăroiu pe banca tehnică. Cristi Chivu și clubul italian vor avea, cât de curând, alți patroni, putred de bogați.
Cristi Chivu schimbă patronii. Fostul căpitan al naționalei avansează treptat, dar sigur, în cariera de antrenor. Chivu a preluat din vară banca tehnică a echipei U19 a celor de la Inter Milano, echipa unde a scris istorie ca jucător. La ora actuală, formația antrenată de Cristi Chivu, Inter U19, va juca în play-off-ul UEFA Youth League împotriva slovacilor de la Zilina, echipă ajunsă în premieră în această fază. Meciul va avea loc pe 8 sau 9 februarie.
Cristi Chivu a fost inclus, de curând, în Topul Capital al celor mai bogați 300 de români. El ocupă locul 291, cu o avere estimată la 22-24 de milioane de euro. Dar clubul din Milano nu stă la fel de bine ca tehnicianul român de 41 de ani. Numai anul trecut, Inter Milano a înregistrat pierderi de 320 de milioane de euro. În același timp, italienii pierd câte 15 milioane de euro pe lună.
Inter e patronat de grupul chinez Suning Holdings Group. Același care a desființat echipa care a câștigat titlul în China, sezonul trecut, cu Cosmin Olăroiu. În ultimele luni, compania a făcut tot posibilul să economisească bani. Chiar și-a vândut doi dintre cei mai valoroși jucători ai sezonului trecut, Romelu Lukaku (la Chelsea) și Achraf Hakimi (la Paris Saint-Germain) pentru aproximativ 150 de milioane de euro.
Cristi Chivu știe deja cine vor fi noii proprietari. Aceiași cu cei care au cumpărat clubul Newcastle, din Premier League, pentru suma de 300 de milioane de euro. Este vorba de Fondul de Investiții Publice din Arabia Saudită (PIF), scrie International Business Times. Acesta este gata să achiziționeze 70% din pachetul de acțiuni al „nerazzurilor”, pentru 1 miliard de euro, mai informează sursa citată.
Dar șeful absolut al Fondului e nimeni altul decât Prințul Moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammed Bin Salman. Acesta are o avere estimată la cel puțin 250 de miliarde de euro, de 10 ori mai mare decât patronii unor cluburi ca Manchester City și PSG. Prin urmare, alături de Newcastle, Inter va deveni cea mai bogată echipă din lume, avuția patronului „de facto” fiind greu de egalat.
„Sub conducerea prințului moștenitor Mohammed Bin Salman, Arabia Saudită își diversifică economia în mod agresiv. Odată cu achiziția lui Inter, cu potențial de achiziție și a clubului Olympique Marseille, dar și a altor formații din Brazilia, Arabia Saudită își propune să devină un jucător important în fotbalul internațional.
PIF își valorifică lichiditatea masivă generată din veniturile de petrol, pentru a diversifica economia Arabiei Saudite, pentru a investi în sport, turism și divertisment. Odată cu preluarea clubului, Inter va deveni cel mai bogat club din lume. În plus, prin acest parteneriat, fotbalul italian își poate recâștiga prestigiul fotbalistic internațional, pierdut în ultimii ani”, a declarat Andrea Zanon, fost consilier pe finanțe pentru 15 miniștri și corporații internaționale din Orientul Mijlociu, conform aceleiași surse.
Cristi Chivu va lupta, până atunci, pentru calificarea în fazele eliminatorii ale campionatului Primavera din Italia. Inter U19 ocupă locul 5 în clasament, cu 22 de puncte, învingând în ultima partidă a anului pe Torino U19, scor 3-1. Lider detașat este Roma U19, cu 33 de puncte, urmată de Cagliari U19, cu 25 de puncte și Torino U19, cu 24. Cristi Chivu se află, însă, în izolare după ce a intrat în contact cu o persoană depistată cu Covid-19.