Stai în Capitală, trebuie să scoți bani mai mulți din buzunare! Impozitele și taxele locale din București ar putea fi majorate din 2025, conform unui proiect aflat în dezbatere publică.
Vești proaste pentru românii care locuiesc în București! Primăria Municipiului București a anunțat o propunere care prevede majorarea taxelor și impozitelor locale cu un procent egal cu rata inflației pentru anul viitor.
Decizia este bazată pe legislația fiscală în vigoare și are scopul de a echilibra bugetul local cu realitățile financiare ale României. Aceste măsuri vor fi luate și în funcție de cine câștigă alegerile din 2024. Drept urmare, taxele și impozitele locale vor crește cu un procent de 10,40%, respectiv rata inflației, scrie Agerpres.
Pe baza legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, orice impozit sau taxă locală se indexează, în fiecare an, până pe 30 aprilie, de consiliile locale. Se conține cont de rata inflaţiei pentru anul fiscal anterior, comunicată pe site-urile oficiale ale Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
Consiliul General al Municipiului București este cel care va aproba indexarea sumelor aferente taxelor și impozitelor locale pentru fiecare an. De exemplu, pentru un apartament cu 2 camere vom plăti 267 de lei în 2025, față de 234 lei cât e acum.
Potrivit Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, pentru anul 2023 rata inflaţiei este de 10,40%. Mai precis, bucureștenii vor plăti în 2025 taxe cu 10% mai mari.
Și anul trecut, taxele locale au crescut în Capitală cu peste 13%, având în vedere că rata inflației în 2022 a depășit acest procent. Reducerea de 10% pentru plata până pe 31 martie a impozitului/taxei pe clădiri, terenuri şi pe mijloace de transport datorate de contribuabili rămâne în continuare valabilă.
Vezi și: Taxa pe lux 2024: până la ce dată trebuie plătită, cum se calculează și cine trebuie să o achite
Simona Bucura Oprescu a dezvăluit că la Minister se fac deja pregătiri și calcule pentru a vedea dacă și cum s-ar putea pune în aplicare. Dacă inițiativa se va transforma în realitate, românii care pot avea impozit zero sunt cei din familiile în care membrii câștigă salariul minim.
„Sigur, solidaritatea pentru noi, ca întotdeauna, este foarte importantă, iar familiile cu venituri mici, cu atât mai mult. În acest moment, așa cum domnul premier ne-a trasat, la Ministerul Muncii facem o analiză în sensul acesta, iar în momentul când vom avea soluția gata, vă vom anunța”, a spus ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu.
Vezi și: Românii care pot avea impozit zero, ce a anunțat ministrul Muncii. Se fac pregătiri și calcule