03 nov. 2023 | 18:36

Cresc salariile profesorilor din România de la 1 ianuarie? Ministrul Educației a dat vestea

Politică
Cresc salariile profesorilor din România de la 1 ianuarie? Ministrul Educației a dat vestea
”Legea salarizării unitare nu este definitivată” - Ligia Deca

După un an cu greve ale sindicatelor din învățământ, guvernul reușea într-o primă fază să calemeze spiritele, promițând o majorare salarială, plus primele didactice, introduse prin OUG nr. 58 din 12 iunie 2023. Dar, au mai existat promisiuni salarile și pentru anul viitor, iar Marcel Ciiolacu, acuzând deficitul bugetar, declara că s-ar putea să nu se mai întâmple. De cealaltă parte, Ligia Deca a declarat astăzi, conform unor surse, că  de la 1 ianuarie ar putea crește, din nou, salariile profesorilor.

Grevele profesorilor și promisiunile guvernului

Cu doar două luni înainte de terminarea anului școlar 2022-2023, profesorii intrau în grevă, începând cu 22 mai a.c., iar reprezentanții sindicatelor anunțau că nu se vor întoarce la catedră până nu vor fi soluționate toate cererile angajaților din învățământ.

Vezi despre: Anul şcolar, îngheţat din cauza grevei profesorilor? Ce se întâmplă cu examenele elevilor

Timp de o lună de zile aproape, au tot fost negocieri între greviști, Ministerul Educației și Guvern, iar multe din punctele revendicate fie au fost soluționate parțial, fie deloc. Una din măsurile luate de guvern era OUG nr. 58 din 12 iunie 2023, act normativ care stabilește că profesorii care au fost în activitate în anul școlar 2022-2023 vor primi în luna octombrie primele de carieră didactică de 1.500 de lei.

Cresc salariile profesorilor din România de la 1 ianuarie? Ministrul Educației a dat vestea

Greva din Educație a durat aproape o lună

Ulterior, odată cu adoptarea OUG, au apărut și primele liste cu produsele pe care profesorii le vor putea achiziționa cu aceste sume, dar au apărut și problemele.

Profesorii sunt limitați la anumite produse. Nu pot cumpăra orice cu primele didactice

Deși primele liste, conform oficialilor, ar fi fost false, ulterior acestea au apărut oficial, iar surpriza a fost una mare, mai ales în tabăra beneficiarilor, având în vedere că lista de produse este una limitată și numai la anumite magazine agreate de stat se pot face aceste cumpărături cu banii primiți în contul primelor didactice.

Află despre: Cum se va face decontarea primelor de carieră didactică. Documentele pe care trebuie să le prezinte profesorii

Ba mai mult, posesorii de telefoane Android nu regăsesc cardul emis în aplicația Sodexo, actualmente redenumită Pluxee, ci doar posesorii de telefoane Apple. Așa cum preciza și Edupedu.ro, din totalul sumei de 1.500 de lei, cadrele didactice pot cheltui pentru nevoiel didactice, fără să existe definiția, doar 450 de lei, diferența fiind alocată strict acelor produse necesare din punct de vedere didactic și cu dovada plății.

Conform Ministerului Educației, au fost emise aproximativ 300.000 de carduri în care au fost virate în octombrie cei 1.500 de lei, prima didactică, și 500 de lei prima pentru cariera profesională.

Ligia Deca spune că vor crește salariile profesorilor din România de la 1 ianuarie

În haosul creat de aceste prime și listele de produse, profesorii mai primeau o veste proastă de la Palatul Victoria. Recent, premierul Marcel Ciolacu declara că există toate șansele ca din ianuarie 2024 să nu se poată onora creșterea salarială stabilită, motivul fiind unul evident, și anume lipsa banilor de la bugetul de stat.

Cresc salariile profesorilor din România de la 1 ianuarie? Ministrul Educației a dat vestea

Nu este finalizată Legea salarizării unitare

Dar, conform unor surse apropiate întâlnirii de astăzi a liderilor PNL de la Sinaia, Ligia Deca a adus în discuție dacă cresc salariile profesorilor din România de la 1 ianuarie.

Citește despre: Veste de ultimă oră pentru profesorii din România. Anunț important despre salarii

Conform informațiilor, ministrul a declarat că salariile ar putea crește de la 1 ianuarie, dar fără să precizeze cifre referitoare la aceste majorări, având în vedere că ”Leagea salarizării unitare din Educație nu este încă finalizată”.

Rămâne de văzut dacă cele două părți, adică Ministerul Educației condus de liberala Ligia Deca și Marcel Ciolacu și Ministerul de Finanțe vor cădea de comun acord asupra sumelor, și dacă, într-adevăr, se vor putea produce aceste majorări.

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar în a doua zi de Crăciun pentru a-ți merge bine tot anul
Redactia.ro
2025 este Anul Șarpelui, un an care anunță transformări profunde și șanse mari de a descoperi dragostea
Click.ro
Cum dau autoritățile apă la moară fanilor teoriei conspiraționiste Chemtrails
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Al Bano a spus ce s-a întâmplat în noaptea în care fiica lui, Ylenia Carrisi, a dispărut: „Acesta e dramaticul adevăr!”
Unica.ro
Documentul obligatoriu de la 1 ianuarie. Românii care trebuie să-și schimbe urgent actele
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
Simona Halep a luat decizia. A anunțat oficial în urmă cu puțin timp: Nu este ceea ce mi-aș fi dorit...
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: “Tot sistemul de protecție a casei este inventat de mine"
Avantaje
ALERTĂ AERIANĂ în România! Armata a DETECTAT o ȚINTĂ de mici dimensiuni
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro