11 dec. 2020 | 14:42

Cresc salariile în România. Câți bani vor primi, de acum e oficial

News
Cresc salariile în România. Câți bani vor primi, de acum e oficial
Salariile românilor au crescut în pandemie

Contrar situației de criză în care se zbate România în această perioadă, o parte din salariile românilor au crescut. Recent a fost dată publicității o statistica INS care atestă acest aspect. Dar, cu toate astea, există un număr important de angajați cu salarii micșorate, sau care au intrat în șomaj.

Salariile românilor au crescut în pandemie

Ar părea cel puțin ciudat să afirmăm acest lucru, dar realitatea este cea despre care discutăm. INS a dat publicității o statistică referitoare la salariile românilor în oandemie, și cu toate că suntem într-o criză economică accentuată, în anumite ramuri ale economiei creșterea salarială este o certitudine. Să nu credeți că această creștere este una consistentă, nici pe departe, dar în anumite cazuri se simte în buget.

”În luna octombrie 2020, câştigul salarial mediu nominal brut a fost 5452 lei, cu 38 lei (+0,7%) mai mare decât în luna septembrie 2020. Câştigul salarial mediu nominal net a fost 3343 lei. Îîn creştere faţă de luna precedentă cu 22 lei (+0,7%). ”, se spune în raport.

Ramurile economiei în care s-a constatat o creștere la salariile românilor, sunt cele de sumbansamble IT, mai exact a calculatoarelor și dispozitivelor optice. Aici creștera a fost de șapte procente.

INS mai spune că un procent de creștere variind între trei și cinci procente s-au regăsit în industria extracției miniere, în industria producțiilor cinematografice, programe tv, producție video, înregistrări și editare audio și video. Suma regăsită în bugetele angajaților din aceste ramuri este de 38 de lei. Mare, nu-i așa?

Conform aceluiași raport INS, o creștere la salariile românilor, între 1,5% şi 3,0%, s-au regăsit  în silvicultură şi exploatare forestieră, fabricarea produselor textile, fabricarea autovehiculelor de transport rutier,și transport marfă.

De asemenea, același procent, se regăsește și la activităţi de editare, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice. În industria de fabricare a mobilei, tranzacţii imobiliare. =

Salariile românilor au crescut și în zona de activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii, fîn producțoia de hârtie, fabricarea de maşini. Cu toate că România nu mai are exporturi, s-au regăsit creșteri și în industria de utilaje şi echipamente.

 

Micoșările de salarii în octombrie

Dacă anterior am vorbit de măriri, acum este cazul să vorbim și de cealaltă extremă. Anume de micșorările la salariile românilor, în aceeași perioadă, luna octombrie. Procentele sunt semnificative, vorim aici, de exemplu de 1,7% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului.

Un alt procent semnificativ se regăsește în în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale. Aici regăsim o scădere cu 16,1%. De altfel și în transporturi aeriene s-au micșorat salariile românilor, cu aproximativ 14,7%, în luna octombrie.

”Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost determinate de acordarea în luna septembrie 2020 de prime ocazionale. De drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).

De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de întreruperi/încetări ale activităţii, de continuarea şomajului tehnic în cazul anumitor agenţi economici sau de remunerarea parţială a salariaţilor, de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (în funcţie de contracte/proiecte), cât şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie din unele activităţi economice.”, mai spune INS în raport.

Parteneri
Se închide TikTok din 19 ianuarie. A fost făcut anunțul oficial
Redactia.ro
Bătălia din România care a rămas unică în istorie. Povestea celei mai mari înfrângeri a islamului în fața unei armate creștine
Click.ro
Donald Trump Jr. susține că Ucraina e de vină pentru incendiile care fac prăpăd în Los Angeles
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Surpriză! Mario Fresh este în Bali alături de o bombă sexy care nu este deloc străină de luminile reflectoarelor. Imaginile au ajuns imediat virale
Unica.ro
Primul transfer al anului în televiziune. Revenire de senzație la pupitrul matinalului
EVZ.ro
Marius Niţă i se alătură Geaninei Ilieş la pupitrul Ştirilor Antena Stars
Spynews
Decizie pentru Călin Georgescu. CCR a anunțat oficial azi, 10 ianuarie: A fost înregistrată
Capital.ro
Cum arată și cât te costă să dormi în casa lui Tudor Chirilă, la Porumbacu de Sus. Imaginile sunt idilice: iubita lui a pus murături pentru turiști, el face tabere de creație, iar copiii se bucură de natură
Avantaje
Donald TRUMP a fost CONDAMNAT! RĂSTURNARE de SITUAȚIE privind MANDATUL de PREȘEDINTE al SUA
Mediaflux
Marius Niţă i se alătură Geaninei Ilieş la pupitrul Ştirilor Antena Stars
Spynews.ro
Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN, distribuție completă. Cine sunt actorii care dau viață personajelor serialului
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro