Cosmin Olăroiu, pus la zid! Ce acuze i se aduc antrenorului român

Cosmin Olăroiu, pus la zid! Ce acuze i se aduc antrenorului român

Cosmin Olăroiu nu are liniște. După foarte mulți ani, un fost elev „iese la atac” și face dezvăluiri despre colaborarea sa cu antrenorul român.

Cosmin Olăroiu este acuzat de un fost elev

Cosmin Olăroiu are, la 50 de ani, o carte de vizită impresionantă. După ce și-a încheiat cariera de jucător, „Oli” a îmbrățișat de aproape două decenii cariera de antrenor. Una începută în 2001 la FC Național, în România antrenându-le și pe Poli Timișoara și Steaua București (alături de care a ajuns în 2006 în semifinalele Cupei UEFA), înainte de a se face cunoscut ca antrenor în zona arabă. Ei bine, de aici i se trage și noul scandal în care e târât, prin declarațiile unui fost elev de-al său, de la Al-Hilal, echipă pe care a antrenat-o între 2007 și 2009. Fostul portar Hassan Al-Otabi, acum în vârstă de 44 de ani, îl acuză pe Olăroiu că din cauza lui a trebuit să plece de la echipă.

„E un laș. Nu putea pedepsi niciodată starurile. Nu era strict. Avea ceva cu mine. S-a purtat urât, mă ignora și la antrenamente, și la meciuri. Voia să scape de mine, din cauza lui am plecat”, a spus Al-Otabi la postul de radio local UFM.

Hassan Al-Otaibi a jucat 18 ani la Al Hilal, dar multă vreme a fost rezerva celebrului Mohamed Al-Deayea, inclusiv în perioada 2007-2009, când era antrenor Cosmin Olăroiu. După ce a plecat de la echipă, Al-Otaibi s-a întors la Al-Hilal și l-a mai avut un an antrenor pe Olăroiu.

Cosmin Olăroiu poate reveni la arabi

Cosmin Olăroiu antrenează de doi ani în China, la Jiangsu Suning, unde a preluat postul de la Fabio Capello, după o experiență de peste un deceniu în zona arabă, la echipe precum Al Hilal, Al Ain, Al-Ahli, fiind pentru o perioadă și antrenorul naționalei de fotbal a Arabiei Saudite. Deși câștigă foarte bine în China, 7 milioane de euro anual, Olăroiu ar putea fi convins să revină la arabi. Al Wahda, echipă pe care a antrenat-o în trecut Laurențiu Reghecampf, este interesată de serviciile antrenorului român. Nu neapărat cu bani l-ar convinge șeicii să semneze, ci speculând incertitudinile legate de criza sanitară. Conform Sport.ro, arabii i-ar fi promis lui Olăroiu un buget consistent de transferuri pentru reconstrucția echipei, ceea ce l-ar putea face să accepte oferta. Mai ales că în China sunt așteptate reduceri salariale.

Cosmin Olăroiu, 50 de ani, nu ar fi așadar la prima experiență la arabi. Și-a trecut în palmaresul de antrenor patru titluri de campion în Emiratele Arabe, câte două cu Al Ain și Al Ahli. Antrenată acum de spaniolul Manuel Jimenez, formația Al Wahda s-ar putea adăuga CV-ului antrenorului român care se pare că e destul de apreciat, din moment ce este curtat insistent. La Al Wahda a antrenat și Laurențiu Reghecampf, fostul stelist ajungând între timp la Al-Wasl. Cosmin Olăroiu, care mai are doi ani de contract cu Jiangsu Suning, așteaptă și el reluarea campionatului chinez, după cum spun autoritățile la finalul lunii iunie sau, cel tîrziu, în prima săptămână din iulie.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI