Oficialii ATP și WTA au fost nevoiți să ia o decizie radicală legată de viitorul competițiilor programate în următoarele luni. Din cauza pandemiei, cele mai multe concursuri nu se vor mai ține.
Măsurile legate de anularea evenimentelor sportive au fost luate în fiecare colț al mapamondului. Fiecare țară a luat măsuri pe marginea acestui subiect, iar sportivii se pare că sunt forțați să stea acasă. Încă de pe acum, primăvara și vara evenimentului sportive este pusă pe pauză.
Toate turneele ATP și WTA care urmau să se dispute pe zgură în această primăvară au fost anulate din cauza pandemiei de coronavirus. Astfel, Madrid Open, competiție patronată de Ion Țiriac, cât și celelalte evenimente programate până pe 7 iunie nu vor mai avea loc la datele stabilite.
Este important de reținut că decizia vizează atât turneele ATP, cât și WTA. Lista evenimentelor anulate este una cât se poate de supărătoare, atât dacă ar fi trebui să ajungi pe teren în următoarele luni, cât și dacă te încântă să vezi meciurile la TV. Printre turneele afectate sunt incluse: Madrid (Spania) și Roma (Italia), cât și competițiile din circuitul feminin de la Strasbourg (Franța), Rabat (Maroc) și evenimentele din circuitul masculin de la Munchen (Germania), Estoril (Portugalia), Geneva (Elveția) și Lyon (Franța).
„După o analiză minuțioasă, din cauza pandemiei COVID-19, toate turneele ATP și WTA din această primăvară care urmau să se dispute pe zgură nu vor avea loc la datele programate […] Sezonul de tenis profesionist este acum suspendat până la data de 7 iunie 2020, incluzând ATP Challenger Tour și ITF World Tennis Tour. În acest moment, turneele care vor începe după data de 8 iunie se vor desfășura conform calendarului competițional”, se arată în comunicatul comun al celor de la ATP și WTA.
Pentru ca niciun jucător sau jucătoare de pe întregul mapamond să nu facă vreo mișcare pe teren, ATP și WTA au menționat că „ierarhiile ATP și WTA vor fi înghețate în această perioadă și până la noi ordine”.