Jurnaliștii brazilieni susțin că Nadia Comăneci a încercat să se sinucidă. Ce s-a întâmplat, de fapt? Controverse aprinse, după ce în presă au apărut aceste zvonuri.
Jurnaliștii din Brazilia susțin că Nadia Comăneci a vrut să se sinucidă în perioada în care se afla în lotul național de gimnastică, după ce părinții săi au divorțat, în 1978. „A incercat sa-si ia viata consumand apa sanitara”, notează sursa citată. De altfel, sportiva a vorbit, în trecut, despre o tentativă de a-și pune capăt zilelor, dar dintr-un motiv diferit. Fosta gimnastă a afirmat, în urmă cu câțiva ani, că era terorizată de spionii lui Ceaușescu după ce a plecat din țară, drept pentru care a fost la un pas să cedeze.
Chiar dacă sud-americanii au scris că Nadia era supărată din cauza divorțului părinților, se pare că motivul este cu totul altul. Conform declarațiilor făcute de Adrian Comăneci, fratele fostei sportive, ea voia să scape din cantonamentul de la Deva, așa că a înghițit două linguri de detergent.
„Ceea ce au scris brazilienii nu are nicio legatura cu adevarul. Nu-mi place sa vorbesc despre Nadia, dar pot sa va povestesc ca, pe vremea cand era gimnasta, a vrut sa scape, la un moment dat, de regimul din cantonamentul nationalei de gimnastica, unul cazon si extrem de sever. Stiu ca, intr-una din zile, a baut doua linguri de dero ca sa scape de antrenamentele din acea zi.
Sigur, i s-a facut rau, lumea s-a speriat, dar pana la urma totul a fost bine. A fost un gest copilaresc, ceva in genul elevilor care mancau creta ca sa faca temperatura si sa scape de la ore. Asta am facut si eu pe vremea cand eram in clasa a cincea”, a povestit fratele celei mai valoroase gimnaste a României pentru Ring.