Contrabandă cu tutun, prin Poșta Română: cantitatea imensă confiscată de poliție

de: Diana Radu
07 03. 2019

Poliţiştii de la Transporturi au făcut peste o mie de percheziţii la coletele trimise prin corespondenţă, prin intermediul Poștei Române. Ancheta a vizat în special traficul cu tutun, dar şi eludarea plăţii accizei la bugetul de stat.

În urma acțiunilor, au fost confiscate 1.600 de kilograme de tutun prelucrat, supus accizării, din care s-ar fi putut confecţiona două milioane de ţigarete. Prejudiciul adus bugetului de stat se ridică la aproximativ 140.000 de euro.

„De asemenea, în urma percheziţiilor efectuate, au mai fost identificate tuburi şi filtre pentru ţigarete, dar şi o maşină de fabricat ţigarete. Dacă toate acestea ar fi ajuns la destinatari, s-ar fi putut confecţiona aproape 2.000.000 de ţigarete contrafăcute (estimativ, aproape două tiruri) care ar fi ajuns pe piaţa neagră din România, putând afecta, totodată, sănătatea consumatorilor”, potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Reprezentanții Poștei Române au declarat că au oferit tot sprijinul necesar autorităţilor pentru desfăşurarea acţiunii, dar responsabilitatea conţinutului coletelor aparţine expeditorilor, deoarece angajații nu au permisiunea de a verifica conținutul coletelor.

„Angajaţii Poştei Române sunt răspunzători de respectarea normelor cu privire la lista obiectelor interzise şi admise la expediere din oficiile poştale. Astfel, atât pe site-ul oficial al companiei, cât şi în oficiile poştale, există afişate liste cu obiectele care nu pot fi trimise.  Mai mult, fiecare salariat este instruit să informeze corect clienţii în astfel de situaţii, dacă un colet este prezentat deschis. În cazul în care coletele vin ambalate şi sunt destinate ţarilor membre UE, răspunderea asupra conţinutului acestuia îi revine în totalitate expeditorului.

În cazul în care un colet este destinat ţărilor non UE, acesta se deschide pentru a fi vămuit.  În cazul de faţă, însă, fiind colete interne, tutunul şi înlocuitorii de tutun prelucraţi nu se regăsesc pe listele cu obiecte interzise la expediere”, se arată în comunicatul Poștei Române.

Percheziţiile au avut loc în cadrul unui dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti. De asemenea, acţiunile poliţiştilor au beneficiat de sprijinul Poştei Române şi a Direcţiei Regionale Vamale Bucureşti.