Clipe grele pentru Răzvan Lucescu la PAOK. Antrenorul român s-a întors pe banca echipei din Grecia, după 2 ani. El a cucerit cu gruparea patronată de Ivan Savvidis campionatul și Cupa, în 2019. Acum, debutul la revenirea la PAOK a însemnat un eșec greu de digerat, în turul 3 preliminar al Conference League.
Clipe grele pentru Răzvan Lucescu la PAOK. Tehnicianul de 52 de ani a revenit cu planuri mari pe banca echipei patronate de Ivan Savvidis. El i-a mai antrenat pe alb-negri între 2017-2019. În ultimul sezon petrecut în primul mandat, Lucescu Jr. a reușit o dublă senzațională: campionatul – după 34 de ani – și Cupa Greciei. În vara lui 2019, el s-a mutat, însă, la Al Hilal. clubul saudit plătindu-i clauza de reziliere de 2 milioane de euro.
În luna mai a acestui an, Răzvan Lucescu a bătut palma cu Ivan Savvidis pentru un contract de 3 ani. Salariul a fost stabilit la 1,85 milioane de euro pe an, dar fără a include bonusurile de performanță. Oricum, din această sumă, Răzvan Lucescu își plătește cei mai apropiați colaboratori din staff, cu care lucrează pe oriunde antrenează. În plus, clauza de reziliere a fost mărită la 7 milioane de euro, pentru a se evita surprize ca în 2019. Clasată pe locul 2 în campionatul trecut, PAOK a intrat direct în turul 3 preliminar din Conference League.
Dar debutul în cupele europene a fost un eșec. PAOK a fost învinsă în deplasare de mai modesta echipă irlandeză, Bohemian, scor 1-2. Gazdele au condus cu 2-0, după „dubla” lui Coote, din minutele 23 și 53. Oliveira a redus din diferență pentru greci în minutul 78. Deși formația sa își menține prima șansă la calificarea în play-off-ul Conference League, Mircea Lucescu s-a declarat nemulțumit de rezultat. El a mai spus că nu-i pasă cum, dar calificarea trebuie neapărat obținută în returul din 12 august, de pe Toumba Stadium.
Meciul a fost controlat de noi, am început foarte bine, cu încredere, am pasat, am creat două șanse mari, pe care trebuia să le concretizăm. Rezultatul e nedrept. Cele mai mari șanse au fost ale noastre. Le-am zis jucătorilor după meci că nu-mi pasă ce și cum fac, va trebui să obținem calificarea.
Meciul a fost pierdut de noi, puteam evita golurile și am avut șanse mari de a marca. Când pierzi, criticile sunt exagerate. Suntem la începutul sezonului, poți pierde încrederea. Dar am sentimentul că în repriza a doua ne-am recâștigat-o și am jucat fiecare minge aproape de careul lor și am dat senzația că putem înscrie”, a declarat Răzvan Lucescu la finalul partidei.