Jador a trăit clipe de groază, după ce o ieșire la joacă s-a transformat rapid într-un coșmar. Nepoțica artistului a ajuns de urgență la spital, după care a fost transferată la o unitate medicală din București, după ce starea ei s-a agravat.
Medicii au fost nevoiți să o opere de urgență pe nepoțica lui Jador. Artistul a postat mai multe fotografii cu fetița de pe patul de spital, după un incident neplăcut. Fetița a înghițit niște magneți dintr-o jucărie.
”A înghițit magneți. Spitalul din Bacău a trimis-o acasă și am adus-o aici, la București. Au spus că dacă nu stătea atât de mult cu magneții în ea, era mai ok, nu trebuia să îi taie din intestin”, a povestit Jador pentru StarNews.
Cântărețul este cel care a adus-o în București, la sfatul medicilor din Bacău, pentru a fi operată de urgență.
”I-au făcut raze, 4 raze mai exact, i-au pus branule, dar nu i-au spus nimic concret. Au trimis-o acasă și am adus-o aici, la București. Azi au operat-o. Plânge, na, e copil”, a mai declarat artistul.
El a spus că operația a decurs bine și acum nepoțica lui se simte mai bine. Cu toate acestea, Jador nu va uita prea curând incidentul care l-a speriat atât de tare.
Artistul a mai declarat că nu trece deloc printr-o perioadă bună, pentru că s-a și despărțit de iubita lui. În plus, stresul pe care l-a avut cu nepoțica lui și-a pus amprenta pe starea lui.
„Am mai multe probleme, chiar trec printr-o perioadă nașpa în viața mea. Azi mi s-a operat o nepoțică la spital, am probleme în familie cu sănătatea, astea sunt cu adevărat problemele. Acum că sunt mai mare, le simt altfel problemele.
Nepoțica mea e ca și cum ar fi fetița mea. Are un an jumate. A înghițit niște magneți și i-a perforat intestinul și a trebuit să se opereze.
E stres. Trec printr-o perioadă proastă, m-am și despărțit. Vai de capul meu! Muzica e singurul lucru care mă scoate din stare. Eu sunt fericit și dacă nu sunt fericit. Dar uneori simt nevoie să mă închid în casă și să stau acolo singur, am și momente de genul ăsta”, a spus Jador la Teo Show.