03 sept. 2025 | 14:23

Cine sunt cei trei tineri muncitori uciși pe loc de o cisternă când făceau marcaje pe A1? Urmau să plece acasă, erau la final de program

Social
Cine sunt cei trei tineri muncitori uciși pe loc de o cisternă când făceau marcaje pe A1? Urmau să plece acasă, erau la final de program

O zi care ar fi trebuit să fie obișnuită s-a transformat în tragedie pe autostrada A1, în județul Sibiu. Trei muncitori care lucrau la marcarea drumului au fost spulberați de o cisternă, pierzându-și viața pe loc. Victimele, cu vârstele de 19, 20 și 37 de ani, se aflau pe prima bandă, pe sensul Boița – Sibiu, chiar în ultima porțiune pe care o mai aveau de marcat înainte de a-și încheia programul.

Cine sunt tinerii uciși pe A1 de o cisternă

Muncitorii încercaseră să își asigure zona: puseseră indicatoare și limitatoare de viteză, însă șoferul cisternei nu a ținut cont de restricții și a intrat cu viteză în zona de lucru. Impactul a fost devastator.

„A fost înaintea mea. Eu am semnalizat stânga. M-am tras în banda doi. El nu s-a mai tras în banda doi, direct din plin i-a luat”, povestește un șofer martor.

„Din nefericire, trei persoane de sex masculin prezentau leziuni incompatibile cu viața, medicul declarând decesul acestora”, a declarat Andreea Ștefan, purtător de cuvânt ISU Sibiu.

Cei trei muncitori lucrau pentru o firmă subcontractată specializată în marcaje rutiere. Ancheta este în desfășurare, autoritățile încercând să stabilească viteza cu care circula cisterna și cum a fost posibil ca tragedia să se producă într-o zonă semnalizată.

„Traficul pe sensul Vâlcea Sibiu a fost blocat total timp de aproximativ două ore şi 30 de minute, fiind deviat la kilometrul 225 al autostrăzii 1, zona Boiţa spre DN 7”, a transmis Isabela Brad, purtător de cuvânt IPJ Sibiu.

Din cauza accidentului, traficul pe sensul Vâlcea – Sibiu a fost blocat complet aproximativ două ore și 30 de minute, fiind deviat la kilometrul 225 al autostrăzii A1, zona Boița, către DN 7, a transmis Isabela Brad, purtător de cuvânt IPJ Sibiu.

În același timp, în județul Vaslui, o altă cisternă, încărcată cu peste 19.000 de litri de GPL, s-a răsturnat într-un sens giratoriu, iar localnicii au fost evacuați de urgență din cauza riscului major de explozie.