Cine o înlocuiește pe Andreea Bălan la „Te cunosc de undeva!” după ce a plecat la America Express

Cine o înlocuiește pe Andreea Bălan la „Te cunosc de undeva!” după ce a plecat la America Express
Andreea Bălan, înlocuită la ,,Te cunosc de undeva'' după ce a plecat la ,,America Express''

Fanii Andreei Bălan sunt foarte încântați de faptul că artista a acceptat să facă parte din proiectul ,,America Express”. Cu siguranță cei care o iubesc îi știu angajamentul lung pe care îl are la Antena 1 în dreptul show-ului ,,Te cunosc de undeva”. Toți se întreabă cine o să vină la masa juriului în locul celebrei cântărețe. Iată că s-a aflat ce schimbare au fost nevoiți să facă producătorii emisiunii după ce solista le-a spus că o să plece în marea aventură.

Andreea Bălan a plecat la ,,America Express”: cine o înlocuiește la ,,Te cunosc de undeva”?

Andreea Bălan a acceptat provocarea de anul acesta din ediția ,,America Express”. Alături o va avea pe buna ei prietenă și fostă colegă de scenă. Andreea Bălan și Andreea Antonescu și-au luat adio de la comunicarea cu cei dragi de acasă, și-au făcut bagajele și au plecat spre aventura vieții lor.

„Dragilor, cu emoție vă spun că voi pleca împreună cu prietena mea și colega mea de scenă, Andreea Antonescu, în America Express! Va fi cu siguranță o experiență unică, specială, care ne va uni și mai mult ca prietene și mă va ajuta să evoluez uman și spiritual”, a fost mesajul transmis de artistă pe rețelele de socializare

Toți românii îl iubesc

Desigur că fanii s-au întrebat cine urmează să îi ocupe scaunul rămas acum gol. Iată că cel care îi va ține locul este nimeni altul decât Mihai Petre, conform click.ro.

Cei care îl iubesc pe celebrul dansator au putut observa cum de când a câștigat ,,Asia Express” a devenit din ce în ce mai cooptat în proiectele televizate.

Producătorii s-au dus imediat cu gândul la el atunci când au fost nevoiți să ia o decizie. Rolul său va fi același ca al Andreei, adică va juriza prestația concurenților.

Echipe la ,,America Express”

Nouă perechi au plecat deja de zile bune spre aventura vieții lor. Ei se vor bucura de Drumul Arcului, pe o rută de peste 7.000 de kilometri care trece prin Mexic, Guatemala și Columbia. Vedetele au doar un euro pe zi la dispoziție și sunt nevoite să își găsească mâncare, transport și cazare.

Chef Cătălin Scărlătescu și iubita lui, actrița Doina Teodoru, Puya și soția lui Melinda, Andreea Antonescu și Andreea Bălan, Cătălin Bordea și Nelu Cortea, stilistul Ovidiu Buta și directorul artistic Joaquin Bonilla, Jean Gavril și fratele lui Dinu, cântăreața Bruja și prietenul ei, Pufeh, gimnastele Larisa Iordache și Diana Bulimar, Bie Adam, unul dintre cei mai cunoscuți creatori de conținut din mediul on-line și mama ei, Mihaela sunt cei care au părăsit de curând România.