Radu Zamfir este favorit să îl înlocuiască pe Raed Arafat în fruntea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU). Liberalii se tem să facă acum această mutare pentru a nu stârni reacții negative în societate. Radu Zamfir este medicul care a supravieţuit accidentului aviatic din Apuseni.
Surse politice din PNL au declarat pentru publicația Adevărul că ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ar vrea să-l schimbe pe Raed Arafat cu Radu Zamfir la conducerea DSU, după ce în decembrie 2019 l-a numit consilier onorific. În partid, părerile sunt împărțite. Unii sunt de părere că PNL ar da o lovitură de imagine prin această mutare făcută în an electoral. Sunt însă și temeri legate de posibile proteste susținute de PSD împotriva Guvernului Orban.
:format(webp):quality(80)/https://static.playtech.ro/stiri/wp-content/uploads/2020/01/radu-zamfir.jpg)
Radu Zamfir
În ultima zi din 2019, ministrul Vela l-a mustrat public pe Arafat, pe care l-a întrebat de ce nu s-a intervenit mai repede în cazul fetiței din Vâlcea care a ajuns în comă la spital după ce tatăl ei s-a răsturnat cu mașina. Arafat a răspuns că este nevoie de piloți, iar ministrul l-a întrebat ulterior ce a făcut în ultimii 20 de ani pentru a face rost de piloți.
În cele din urmă, Raed Arafat și Marcel Vela au susținut o conferință de presă în cadrul căreia au vorbit de soluţii pentru atragerea de piloţi în sistemul medical.
Radu Zamfir este medicul care a supravieţuit accidentului aviatic din Apuseni. El este doctor în medicină și are atestat în chirurgie hepato-bilio-pancreatică şi chirurgie oncologică. De asemenea, are diplomă europeană de transplant pentru prelevare multiorgan.
A primit numeroase distincții, printre care şi o diplomă de excelenţă pentru contribuţia deosebită şi implicarea în dezvoltarea activităţii de transplant hepatic în România. În martie 2019, a fost numit în funcţia de şef al Agenţiei Naţionale de Transplant.
Medicul a fost formator în cadrul unor proiecte europene dedicate transplantului de organe, precum „Educaţia medicilor în domeniul transplantului” şi „Dezvoltarea competenţelor în transplant.”