Cine este urmașul lui Adrian Mutu, de fapt. Naționala U21 are un nou selecționer de azi. După plecarea „Briliantului” spre banca tehnică a celor de la FCU Craiova, „tineretul” are un alt tehnician. FRF a anunțat cine îi va urma lui Mutu la conducerea tricolorilor „mici” și ce obiective are acesta.
Cine este urmașul lui Adrian Mutu, de fapt. Naționala U21 are un nou selecționer de azi. „Briliantul” i-a condus pe tricolorii „mici” la Europenele U21. Preluase, la rândul lui, o moștenire importantă, de la Mirel Rădoi, a cărui calificare la JO 2020 n-a fost încununată de succesul scontat. Mutu și „mânjii” lui au făcut o figură onorabilă, ratând calificarea în fazele eliminatorii ale Euro la golaveraj într-o grupă din care Germania și Olanda au mers mai departe, la braț, ca două prietene.
Astăzi, Florin Bratu (41 de ani) a fost anunțat de FRF drept urmașul lui Adrian Mutu pe banca naționalei U21. Fostul jucător de la Rapid, Galatasaray, Nantes sau Dinamo București a avut rezultate, până acum, tot cu echipe de tineret. A activat la Dinamo U19, cu care a câștigat Liga Elitelor în 2017, dar a fost și selecționerul naționalei U18. La seniori le-a antrenat pe Dinamo București, Aerostar Bacău, Turris Oltul și Concordia Chiajna. Soluția Bratu a venit după ce, multă vreme, favorit în a prelua postul a fost legenda Rapidului, fostul internațional Daniel Pancu.
Urmașul lui Adrian Mutu la naționala U21, Florin Bratu, a semnat un contract cu FRF valabil pentru următorii 2 ani de zile. El are ca obiectiv calificarea la Jocurile Olimpice din 2024. Avantajul lui Bratu este că la viitoarea ediție a Euro U21, cea din 2023, naționala de tineret este calificată din postura de țară organizatoare. România va găzdui împreună cu Georgia partidele viitorului Campionat European U21 unde se vor decide echipele calificate la Olimpiada de la Paris, de peste 3 ani.
E o mare provocare, mereu mi-am dorit să antrenez echipa națională și îmi doresc să fac performanță. Nu e ușor, vin după Mirel Rădoi și Adrian Mutu, doi selecționeri care au făcut o figură frumoasă la turneele finale, dar nu mă sperie. Obiectivele mele sunt să aduc jucători în prim plan pentru prima reprezentativă și să calific din nou România la Jocurile Olimpice. Am avantajul că e o nouă generație U21 acum, dar e una pe care eu o cunosc, am antrenat-o la Under 18. Am încredere că putem forma un grup unit, o echipă care să aibă rezultate”, a spus Florin Bratu la FRF TV, după anunțul făcut de federație.
Viitoarea națională U21 a României va începe pregătirea pentru turneul final din 2023, în luna septembrie. România U21 va disputa primele două partide amicale, cu Anglia, pe 3 septembrie, și cu Georgia, pe 7 septembrie. Ambele jocuri se vor disputa pe stadionul Arcul de Triumf.