O tânără absolventă a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București a reușit să obțină 943 de puncte din 950 la Rezidențiat 2021. Aceasta a fost șefa de promoție a Facultății de Medicină.
Concurența a fost mare anul acesta, având în vedere că Ministerul Sănătății a alocat 6.219 de posturi în întreaga țară. Anul trecut au fost disponibile 9.011 locuri. Tânăra a obținut un rezultat foarte impresionant și își dorește să lucreze în continuare în România, însă asta nu ține doar de ea, spune tânăra.
„Încerc să rămân în România. Totul depinde şi de condiţii. Nu am plecat de la început cu ideea de a părăsi ţara, dar asta nu înseamnă că este imposibil. Pe parcursul facultăţii m-au atras mai mult domeniile legate de Medicină Internă şi Cardiologie. Mai sunt câteva zile până la repartiţie, în care se mai poate gândi unde şi cum”, a explicat tânăra pentru TVR Iaşi.
Lucia a absolvit în anul 2015 Colegiul Național din Iași și a reușit să obțină nota 10 la examenul de Bacalaureat. Tânăra este din Iași, iar din punctul ei de vedere, medicii au nevoie de siguranță și încredere din partea pacienților, pe lângă salarii mai motivante.
Concursul de rezidențiat a avut loc pe 21 noiembrie în șase centre universitare: Cluj Napoca, București, Iași, Craiova, Timișoara și Târgu Mureș. Candidații au avut la dispoziție 4 ore să răspundă la 200 de întrebări grilă.
În total, 2145 de absolvenți s-au înscris la concurs în centrul universitar din Iași. Numărul candidaților la Medicină este aproape egal cu cel de anul trecut. La Medicină Dentară numărul candidaților a fost mai mic, însă la Farmacie a crescut semnificativ.
Competiția a fost mare, având în vedere că Ministerul Sănătății a scos 6.219 locuri și posturi, față de 9.011 anul trecut.
„La acest moment, desigur, nu vorbim de rezultate finale! E o mare bucurie pentru mine si vreau sa-i felicit pe toti colegii mei care au participat la examenul de Rezidențiat 2021! Desigur, acest important test nu se rezuma doar la acest moment, el este rodul unei munci de 6 ani in facultate.
Pe de alta parte, din moment ce am sustinut concursul in Romania, asta arata ca imi doresc sa performez in tara. Da. A fost un examen dificil, având in vedere ce subiecte au fost si ce bibliografie am avut la dispozitie, respectiv contexul pandemic in care a fost sustinut totul!
Cred, sincer, că, atât in Sanatate, dar si in alte domenii e nevoie de o mai mare sustinere, inclusiv materiala! România are nevoie mai mult ca oricand de asa ceva! Sunt zone vitale pe care trebuie sa le sustinem din plin”, a declarat Lucia Indrei, ieșeanca cu cel mai mare punctaj la examenul de Rezidențiat 2021.