Cine este și cum arată fiul Monicăi Tatoiu. De ce nu apare niciodată în public

Cine este și cum arată fiul Monicăi Tatoiu?

Monica Tatoiu este cunoscută de o țară întreagă deja de ani buni, dar cu toate astea a reușit să-și țină familia departe de camerele de luat vederi. Cine este și cum arată unicul fiu al vedetei?

Cum arată fiul Monicăi Tatoiu?

Este o femeie de succes, este fericită că a reușit să modeleze tineri datorită profesiei sale, dar cea mai mare realizare rămâne fiul ei. Victoraș, așa cum îl alintă vedeta, are o legătură aparte cu mama sa. Destinul a încercat-o pe Monica Tatoiu, pentru că a crezut că-și va pierde fiul la naștere, dar destinul a decis altceva. Clipele de incertitudine și disperare că ar putea să-și piardă copilul au făcut-o să-l iubească poate mai mult pe Victor și să fie extrem de atentă la dorințele sale. De asemenea, momentele grele au marcat-o pe vecie, spune aceasta.

“29 marie 1994 era într-o marţi, la ora 9 în Spitalul Universitar. Am făcut cezariană de frică, era să mor de la anestezie. Copilul s-au născut cu un plămân nefuncţional. Doctorii mi-au spus că pot să mai încerc după…..Am vrut să mor şi apoi m-am rugat. Şi am promis să fiu cuminte cum mama m-a învăţat şi nu am ascultat-o. Şi s-a făcut bine. Şi este master diver. E adult acum. Cu carte de muncă. Nici un sacrificiu nu este prea mare pentru puiul tău. Oricât de mare este tot pui rămâne. L-am învăţat tot ce m-au învăţat ai mei părinţi. E mai înţelept ca mine”
Monica Tatoiu

Victor Tatoiu
Victor Tatoiu

Ce i-a reproșat Victor mamei sale?

Victor are 25 de ani și lucrează în străinătate, departe de familia lui, motiv pentru care nu apare în public și nici nu dorește să urmeze calea mamei sale. Tânărul a studiat 13 ani la Școala Americană, școală care nu este acreditată în România. Cu toate că Victor s-a bucurat de percepția celor de peste ocean și a avut parte de un alt fel de mediu, băiatul i-a reproșat mamei sale peste ani că acest lucru a fost o greșeală.

„Mi-a zis că am făcut cea mai mare greşeală că l-am trimis acolo.Toţi elevii care au venit în clasa a noua le-au luat-o înainte. Nu faceţi ca mine. L-am trimis acolo de la grădiniţă. Dacă mi-l dădeau afară, că mi-am băgat nasul unde nu îmi fierbe oala, nişte chestii cu finanţări, putea să rămâna pe dinafară, iar asta însemna că trebuia să reînceapă totul de la clasa întâi. Am aflat că şcoala nu avea acreditare. Aceasta este greşeala părinţilor care nu se informează despre statutul şcolilor private. Costă 18.000 de euro, dar la mine a fost parte din contract şi plătea compania”
Monica Tatoiu

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI