28 iul. 2023 | 09:36

Cine este Raluca, soția lui Mircea Radu. Cu ce se ocupă mama copiilor celebrului prezentator TV

Monden
Cine este Raluca, soția lui Mircea Radu. Cu ce se ocupă mama copiilor celebrului prezentator TV

Chiar dacă s-a retras din lumina reflectoarelor, Mircea Radu rămâne unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști din țara noastră. În ultimii ani de zile, s-a concentrat mai mult pe viața de familie decât pe aparițiile televizate. Puțini știu, însă, cine este Raluca Olaru, partenera de viață a acestuia. Foto

Cine este soția lui Mircea Radu

Mircea Radu rămâne unul dintre cei mai apreciați jurnaliști din România, chiar dacă în ultimii ani de zile a preferat să se retragă din lumina reflectoarelor și să se concentreze pe familie. Chiar și așa, bărbatul este activ pe platformele sociale, unde fanii mai pot afla câte un detaliu despre viața lui personală.

Lui Mircea Radu i-a plăcut să apară pe micile ecrane, deși partenera lui de viață este total diferită din acest punct de vedere. Mai mult ca sigur, acesta este și motivul pentru care puțini români știu cine este soția jurnalistului. O cheamă Raluca Olaru și este din Botoșani.

Puțini s-ar fi așteptat ca ea să fie femeia la care Mircea Radu să se oprească. Nu de alta, dar este un fapt bine cunoscut că jurnalistul a fost curtat la viața lui de foarte multe reprezentante ale sexului frumos. La acest capitol, Raluca Olaru nu se poate plânge deloc.

Partenera de viață a lui Mircea Radu este foarte frumoasă. Nu e nevoie să vă spunem noi prea multe, fiindcă imaginile încărcate în galeria foto a acestui articol sunt reprezentative. În ciuda faptului că trăsăturile amândurora sunt atractive, între cei doi soți nu a fost dragoste la prima vedere.

Din ce face bani Raluca Olaru

Mircea Radu și Raluca Olaru s-au cunoscut acum mulți ani de zile. Odată ce între ei s-a înfiripat iubirea, nimic nu i-a mai putut despărți. Cei doi parteneri s-au cununat în anul 2012, evenimentul având loc în comuna Stefănești, din județul Botoșani. Astăzi au doi copii, adolescenți, un băiat și o fată.

Nunta lui Mircea Radu și a Ralucăi Olaru a fost una retrasă, așa cum i-a plăcut frumoasei șatene. Puțini știu, însă partenera de viață a jurnalistului practică o meserie importantă, care probabil a influențat-o în ceea ce privește expunerea publică, anume medicină.

Raluca Olaru este medic oncolog și o mare parte a timpului său și-o dedică îngrijirii pacienților. Chiar dacă pentru unii ar putea să sune drept o meserie tristă, cea mai recentă apariție a cuplului pare să contrazică acest lucru. Mircea Radu și soția lui par să-și trăiască viața foarte fericiți.

Recent, fostul prezentator de televiziune a făcut publică o fotografie în care apare alături de soția lui într-o vacanță organizată în Creta. Deși între Mircea Radu și Raluca Olaru este o diferență de două decenii, nimeni nu sesizează acest lucru. Par perfecți unul pentru altul.

Parteneri