Alexandru Ciucu, cunoscutul designer de costume bărbătești, a fost căsătorit înainte de relația sa cu Alina Sorescu. Puțini oameni au știut acest detaliu. Inclusiv Alina Sorescu, cea care i-a fost parteneră de viață timp de 10 ani, a aflat despre căsnicia eșuată a soțului său din presă.
Înainte de mariajul cu Alina Sorescu, Alexandru Ciucu a trecut printr-o experiență matrimonială de foarte scurtă durată. Designerul a recunoscut că prima sa căsnicie, cu o tânără pe nume Ana Cristina, a fost mai degrabă o decizie impulsivă decât una bazată pe maturitate și compatibilitate. Cel care i-a deschis ochii a fost chiar tatăl lui, care l-a ajutat să își dea seama că tânăra respectivă nu era făcută pentru el.
„A fost un teribilism al vârstei. Nu a fost o relație matură, ci una de moment, care nu a rezistat. Am realizat rapid că nu suntem potriviți unul pentru celălalt”, a declarat Alexandru Ciucu pentru Radio Impuls. Deși nu a oferit multe detalii despre prima sa soție, este clar că mariajul s-a încheiat rapid, după numai două luni, fără prea multe complicații.
Surprinzător, nici măcar Alina Sorescu nu a știut de la început despre trecutul amoros al soțului ei. Aceasta a descoperit detaliile despre prima lui căsătorie abia la câteva luni după ce au început relația. Mai mult, aceasta a aflat din presa vremii, care a scris că ”Alina Sorescu, la braț cu un bărbat divorțat”.
„Nu mi-a spus de la început. Am aflat din alte surse, iar în acel moment au aflat și părinții mei. A fost un moment neașteptat, dar nu am lăsat acest lucru să ne afecteze relația”, a povestit Alina Sorescu pentru Pro TV.
Deși această dezvăluire ar fi putut crea tensiuni, relația dintre cei doi a continuat, iar Alexandru Ciucu și Alina Sorescu s-au căsătorit în 2010, având împreună două fiice.
După mai bine de un deceniu de căsnicie, Alexandru Ciucu și Alina Sorescu au ajuns, la rândul lor, la divorț, iar detaliile care ies acum la iveală i-a lăsat pe mulți fani ai cuplului cu gura căscată, deoarece detaliile sunt șocante.
Cea care a făcut cunoscute mai multe aspecte din căsnicie a fost chiar Alina Sorescu. Recent, artista a recunoscut că au fost probleme în cuplu încă de la început, însă a tot sperat ca acestea să dispară. Doar că în loc să dispară, problemele s-au înmulțit.
Astfel, spune Alina Sorescu, cei doi soți aveau chiar frigidere separate, iar la cumpărături fiecare își plătea propriile produse, deși cei doi aveau acasă două fetițe. Artista a spus că pe tot parcursul căsniciei ea s-a întreținut singură, asigurând traiul și pentru cele două fetițe ale cuplului.