Cine este Nicolae Ciucă, varianta de premier pentru înlocuirea lui Florin Cîțu

Cine este Nicolae Ciucă, varianta de premier pentru înlocuirea lui Florin Cîțu
Nicolae Ciucă, propus de PNL pentru funcția de premier

Nicolae Ciucă, actualul ministru al Apărării, o să fie propus pentru funcția de premier la consultările de la Cotroceni. Acesta a fost ales de către PNL pentru respectiva funcție după o discuție restrânsă cu liderii partidului și Klaus Iohannis.

Nicolae Ciucă, propus pentru funcția de premier

Se pare că PNL a discutat mai multe variante pentru funcția de premier al României în cazul în care Florin Cîțu nu ar fi primit majoritate guvernamentală, potrivit unor surse liberale G4Media.ro. Numele lui Nicolae Ciucă s-a află pe respectiva listă întocmită de politicieni.

Mai exact, liberalii au introdus mai multe nume pentru o listă lungă de posibili premieri, iar Nicolae Ciucă a intrat în cursa pentru propunere pentru funcție alături de alți prim-vicepreședinți PNL. Variantele au fost discutate de către liderii partidului, dar și Klaus Iohannis și Florin Cîțu.

Astfel, Nicolae Ciucă a primit voturi în unanimitate pentru propunerea de premier după ce Klaus Iohannis l-a impus, chiar dacă liderii PNL l-au propus pe Florin Cîțu. Președintele le-a cerut politicienilor să demonstreze că au majoritate guvernamentală pentru șeful PNL, așa că ei au acceptat, ulterior, propunerea.

Cine este Nicolae Ciucă

Nicolae Ciucă s-a născut pe 7 februarie 1967, în județul Dolj. Acesta a absolvit Liceul Militar ‘Tudor Vladimirescu’ din Craiova în 1985 și Școala Militară de Ofițeri Activi ‘Nicolae Bălcescu’ de la Sibiu, în 1988, urmând, ulterior, ursul de perfecţionare de comandanţi companii cercetare de la Făgăraş.

Acesta a studiat și la Academia de Înalte Studii Militare și în 2003 a obținut titlul de doctor în științe militare, urmând apoi la Sr. John University Cursul de limba engleză. Apoi, el a absolvit Colegiul de Război în SUA, obținând masterul în Studii Strategice, potrivit Digi24.

Nicolae Ciucă s-a înscris în octombrie în PNL, candidând la alegerile parlamentare pentru un loc în Senat în decembrie 2020. Acesta a ocupat după demisia lui Ludovic Orban funcția de prim-ministru interimar, iar acum este actualul ministru al Apărării.

Ce a făcut Nicolae Ciucă în Irak

De asemenea, acesta este general al armatei române în rezervă și a fost Șeful Statului Major între 2015 și 2019. El și-a câștigat respectul pentru militari în războiul din Irak, când trupele române erau implicate activ pentru prima oară într-un conflict, pe 14-15 mai 2004.

Acesta conducea un batalion de soldați români în bătălia care și-a câștigat numele de Bătălia de la An Nasiriyah, când trupele internaționale de intervenție de la Irak au dat de una dintre cele mai grele misiuni în zona de conflict.

Trupele române au reprezentat principala forță de acțiune, iar batalionul condus de generalul Nicolae Ciucă a jucat un rol extrem de important în curățarea și menținerea zonei de insurgenți.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI