Regele Charles al Marii Britanii trebuie acum să preia atribuțiile ce-i revin după moartea reginei Elisabeta a II-a. Deși el este cel care de-acum încolo trebuie să ia deciziile importante, presa internațională vorbește despre singura persoană pe care acesta o ascultă și peste cuvântul căreia nu trece. Află cine este femeia pe care Regele Charles o ascultă mereu!
Femeia pe care Regele Charles o ascultă mereu a fost descrisă ca fiind „adevăratul șef”. Ea este Camilla, soția lui și regina consoartă. Ea a fost descrisă astfel de către un fost consilier, care a dezvăluit faptul că ea joacă un rol extrem de important în deciziile luate de regele Charles.
Julian Payne, fostul scretar de comunicare al lui Charles (73 de ani) și al Camillei (75 de ani), între anii 2016 și 2021, a descris-o pe regina consoartă ca fiind „probabil cea mai mare armă secretă a familiei”. Acesta a mai susținut că el crede că ea va prospera în noua funcție pentru că „respectă rolul și instituția în totalitate, dar nu în detrimentul păstrării propriilor picioare bine înfipte în pământ”.
De altfel, de când a adoptat titlul de regină consoartă, în urma decesului reginei Elisabeta a II-a la Balmoral, pe 8 septembrie, Camilla a marcat numeroase apariții publice alături de soțul ei. Sprijinul ei pentru regele Charles al III-lea arătat pe tot parcursul ceremoniilor a reprezentat și un lucru la care el a făcut aluzie în primul său discurs către națiune, rostit pe 9 septembrie.
În 2005, atunci când s-au căsătorit, Regele Charles și Camilla au ales să locuiască separat. Presa britanică a scris că noul monarh a ales să ia o pauză de la toată agitația care a urmat decesului mamei sale, retrăgându-se la conacul lui Highgrove, de lângă Londra. Camilla, soția sa, nu și-a însoțit soțul, ci a mers la casa Ray Mill, pe care a cumpărat-o în 1996, după ce s-a despărțit de primul ei soț, Andrew Parker Bowles.
„Sunt un cuplu extrem de apropiat, nu există tensiuni între ei. Camilla are camera sa în Highgrove, dar nu stă mai deloc acolo. Când se află amândoi la țară, ea preferă să locuiască la Ray Mill, unde are propria familie aproape. Așa au stat întotdeauna lucrurile între ei doi”, a spus un apropiat al cuplului, conform presei britanice.