Radu Mazăre a anunțat, în urmă cu câteva zile, că se va căsători în închisoare. Iubita sa, care urmează să-i fie soție, a stat alături de fostul primar al Constanței aproximativ 15 ani.
Iubita lui Radu Mazăre, cea care urmează să-i devină soție, se numește Roxana Mihalache. Cei doi sunt împreună de aproximativ 15 ani, iar femeia i-a fost alături și pe vremea când fostul edil era fugit în Madagascar.
Ea s-a ocupat de complexul turistic din Madagascar, pe care-l administra împreună cu fostul primar al Constanței. Roxana Mihalache nu a vrut să fie în atenția presei și a fost o prezență discretă de-a lungul timpului.
Dar câteva detalii despre relația dintre cei doi s-au aflat.
Roxana Mihalache a fost fotomodel, dar a renunțat la cariera în modeling de dragul lui Radu Mazăre. Ea a fost mereu alături de fostul primar, chiar și atunci când a început să aibă probleme cu legea și să fie anchetat în diverse dosare penale. Roxana Mihalache nu l-a abandonat nici după o condamnare de nouă ani de închisoare și chiar a mers cu el în Madagascar.
Fostul primar al Constanței împlinește pe data de 5 iulie 51 de ani. Ar fi ziua în care ar vrea să oficializeze, în spatele gratiilor, cununia civilă. Numai că cererea trebuie să îi fie aprobată de conducerea penitenciarului
“Se pregătește de vreo săptămână. Acum a fost momentul, este femeia care stă de 15 ani. I-a fost alături mereu, în toată perioada asta a stat lângă el. A fost prin telefon cererea în căsătorie, normal. A avut emoții mari, are și acum. Ceremonia se va desfășura în interiorul penitenciarului, la data care va fi stabilită, posibil în jurul zilei sale de naștere. Are voie să invite zece persoane să participe la ceremonie. Va fi prezent un ofițer de la starea civilă, familia, frații, mama. Nu voi fi nașa cuplului, el a fost șeful meu în presă, eventual invers. Nu va primi o permisie pentru a sărbători, acolo vor fi felicitările”, a declarat Lizeta Haralambie în cadrul emisiunii “Star Magazin”.
Fostul primar al Constanței a fugit din țară la sfârșitul anului 2017, dar a fost arestat anul acesta în Madagascar și a fost adus în țară și încarcerat în baza unei proceduri de extrădare.