În timp ce avocata șoferului care a provocat accidentul din stațiunea 2 Mai susține că părinții tânărului în vârstă de 19 ani sunt oameni simpli, normali, noi informații apărute în spațiul public dezvăluie altceva. Cine este, de fapt, tatăl lui Vlad Pascu. Bărbatul s-ar afla în atenția autorităților.
La scurt timp după producerea tragediei din 2 Mai, avocata lui Vlad Pascu, șoferul drogat care a provocat accidentul ce a luat două vieți, a făcut primele declarații despre clientul său. Aceasta a ținut să puncteze că imaginea ce i-a fost făcută tânărului în vârstă de 19 ani în spațiul public este falsă, că acesta își regretă fapta și că nu provine dintr-o familie bogată.
„A realizat, îi pare rău. Nu este tipul de persoană care s-a vehiculat în zona online. Nu este fiu de beizadea, așa cum s-a vehiculat, părinții nu sunt oameni cu bani care nu au ce face cu ei și îi dau copilului să-și cumpere droguri”, a declarat Luminița Popescu.
Tatăl lui Vlad Pascu ar fi dat și el bani cu camătă, numele său apare în dosarul lui Sile Cămătaru, ca martor, scriu cei de la Lumea Politică.
Potrivit sursei citate, ambii părinți ai șoferului care a provocat accidentul din 2 Mai au proiecte de milioane de euro, având în trecut legături cu lumea interlopă.
„În aprilie 2003, partea vătămată Voiculescu Radu Gheorghe a împrumutat de la martorii Mihail Pascu Claudiu şi Pascu Miruna suma de de 75.000 USD cu dobânda de 6% pe lună încheind în acest sens contractul de vânzare-cumpărare”, era precizat în motivare.
Te-ar putea interea și: Ce s-a găsit în maşina şoferului care a ucis doi tineri la 2 Mai. Dezvăluirea halucinantă făcută de poliţişti
Despre tatăl lui Vlad Pascu a vorbit și Monica Tatoiu. Aceasta a dezvăluit că a fost amenințată de bărbat, ea și soțul ei au avut chiar mai multe procese cu el.
„Îl știu de când era mic, avea 3-4 ani. Tatăl lui amenința că ne omoară, că ne face, că ne drege cu el de mână. Avea exact aceeași coafură, aceeași atitudine pe care o are copilul acum. Ne amenința pentru că îl împiedicam să pună mâna pe pepiniera Bucureștiului. Voiam să salvăm un parc, niște copaci, niște păsări.
Am avut trei sau patru ani procese cu el. Soțul meu s-a îmbolnăvit grav atunci. Până la urmă l-a dovedit, dar atenție! Acest om, tatăl acestui copil… copilul nu are nicio vină. Tatăl acestui copil a încheiat o afacere de 17 milioane de euro cu bani cash în fața unui notar care ulterior în 2017 a fost trimis în judecată și condamnat.
Am trimis documente la spălarea banilor și nimeni nu s-a deranjat. Nu ne punem întrebări că acești părinți au niște relații care îl vor salva pe acest copil de pușcărie? Și nu-i interesează de cei doi copii morți? Trăim într-o țară înfiorătoare. Acești oameni au ucis doi copii prin copilul lor și și-au ucis și copilul”, a transmis Monica Tatoiu la România TV.
Te-ar putea interea și: Imagini incredibile. Tragedia de la 2 Mai putea fi evitată. Șoferul a fost testat cu etilotest înainte de accident, dar a fost lăsat liber