Două destine frânte, după o noapte de distracție și o decizie criminală. Noi detalii scoase la lumină de autorități dovedesc faptul că tragedia din 2 Mai putea fi evitată. Șoferul care a provocat moartea tinerilor fusese testat cu etilotestul cu doar câteva ore înainte de accident, dar a fost lăsat liber. Ce au găsit atunci polițiștii în autoturismul acestuia.
Două persoane moarte, alte trei rănite – este bilanțul dramatic al accidentului provocat în stațiunea 2 Mai de tânărul care a urcat la volan sub influența drogurilor.
Luni, șeful IPJ Constanța a declarat că șoferul în vârstă de 19 ani fusese oprit în trafic cu doar câteva ore înainte de tragedie. În timpul controlului efectuat după ce un apel la 112 semnala că mașina condusă de el circula haotic, oamenii legii au găsit în autoturismul acestuia droguri, diferite însă de cele care ar fi fost consumate de el, așa cum a arătat aparatul drugtest, după incident.
”La data de 17 august șoferul a ajuns în municipiul Constanța împreună cu tatăl său. În seara de 18 august a fost oprit în trafic de polițiștii rutieri pe raza municipiului Constanța, moment în care i s-a atras atenția cu privire la respectarea normelor rutiere și conduita preventivă.
La data de 19 august, în jurul orei 0.40, prin apel 112, un bărbat a sesizat IJP despăre faptul că pe DN 39, din direcția Vama Veche către 2 Mai un autoturism circulă cu posibile încălcări ale legislației.
Autoturismul a fost dat în atenție și au fost efectuate activități pentru localizarea autoturismului. În jurul orelor 02.40 autoturismul respectiv a fost depistat de o patrulă mixtă circulând pe DN39. A fost legitimat conducătorul auto și cei doi pasageri.
În urma verificărilor efectuate în interiorul autoturismului, într-un pachet de țigări a fost descoperită o țigară artizanală de tip joint și o folie de bromazepam, care conținea patru pastile”, afirmă Chestorul Constantin Adrian Glugă.
Te-ar putea interesa și: Mesajul șocant al părinților fetei ucise de șoferul drogat în 2 Mai: ”Își dorea o mașină, i-am luat loc de veci!”
Cu toate că descoperiseră substanțe interzise în mașină, polițiștii l-au testat doar pentru consum de alcool, la sediul Poliţiei din Vama Veche. Rezultatul fiind negativ, a fost eliberat.
Potrivit chestorului Constantin Adrian Glugă, după ce a părăsit sediul Poliţiei din Vama Veche, tânărul s-ar fi întors în stațiune, unde ar fi consumat apoi droguri.
Tot luni, chestorul a anunțat că s-a decis cercetarea disciplinară a unui ofiţer şi a doi agenţi de poliţie pentru a se stabili dacă aceştia au greşit că nu l-au testat pe tânăr şi pentru consum de droguri, o decizie ce ar fi putut să prevină tragedia din 2 Mai.
”Pentru că nu a fost testat cu aparatul drug-test, am dispus cercetarea prealabilă a unui ofiţer şi a doi agenţi de poliţie pentru a stabili dacă există sau nu există vreo abatere din punct de vedere disciplinar.
În cadrul cercetărilor au fost depistate alte nouă persoane la locaţia din Vama Veche, unde şoferul ar fi consumat substanţe interzise şi care sunt cercetate acum. Drogurile ridicate din autoturism sunt diferite faţă de cele indicate de către aparatul drug-test în urma testării la acel moment”, a explicat şeful IPJ Constanţa.
Mai multe imagini, AICI.
Te-ar putea interesa și: Monica Tatoiu, dezvăluire șoc despre tatăl lui Vlad Pascu, șoferul care a provocat tragedia de la 2 Mai: „M-a amenințat cu moartea”