Descoperire cutremurătoare în Iași. Localnicii nu înțeleg gestul tinerei de 20 de ani găsită fără suflare într-un dulap. Aceasta și-a luat viața și nu a lăsat niciun bilet de adio. Detalii despre cazul șocant.
Tragedie în Iași! O tânără în vârstă de 20 de ani a fost găsită spânzurată într-un dulap. Aceasta abia se mutase în apartamentul pe care și-l închiriase. Din păcate, chiar proprietarul imobilului a făcut descoperirea cutremurătoare.
Medicii veniți la fața locului au declarat decesul, constatându-se că aceasta era deja moartă de câteva ore. Bărbatul a găsit-o pe fată fără viață în jurul orelor 10:30, moment în care a anunțat imediat autoritățile.
Polițiștii criminaliști au împânzit zona și au făcut verificări, iar surse din anchetă indică faptul că nu a lăsat niciun bilet de adio, lucru care face tragicul eveniment și mai dificil.
„Polițiștii au fost sesizați prin apel la numărul unic de urgență 112 despre faptul că o tânără a fost găsită spânzurată într-un imobil. În cauză a fost deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea întregii situații de fapt.
S-a dispus efectuarea necropsiei pentru stabilirea cauzei decesului”, a precizat Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.
La scurtă vreme s-a aflat și identitatea tinerei: Laura Ionela Alexandroaia, arată bzi.ro. Conform sursei citate, aceasta ar fi avut o relație care nu mai mergea, iar zilele trecute aceasta s-ar fi certat cu individul respectiv, motiv pentru care se crede că s-ar fi sinucis.
Trupul neînsuflețit al tinerei a fost transportat în cursul zilei de ieri la Institutul de Medicină Legală din Iași pentru necropsie. Anchetatorii iau mai multe variante în calcul pentru care Laura să-și fi găsit sfârșitul, dar cu toate astea sinuciderea prinde cel mai mult contur.
„Ieri, polițiștii au audiat mai multe persoane pentru a afla ce s-a întâmplat. Laura Ionela Alexandroaia este de loc din localitatea Slatina, din județul Suceava. Ea a lucrat o perioadă într-un club din zonă. La începutul acestui an, o altă tânără, de 22 de ani, studentă la UMF, a fost găsită moartă lângă pârtia de schi din zona Sărărie. Atunci, Maria Andreea Albu s-a despărțit de câțiva prieteni, spunându-le că merge în zona pârtiei pentru a fuma o țigară. Tânăra a plecat și nu s-a mai întors. Părinții fetei au început să se îngrijoreze, iar pe 8 ianuarie 2021 au mers la Poliție, să o dea dispărută.”, mai arată sursa citată.