Cine este, de fapt, Marilu Dobrescu, influencerul anului 2021

de: Emanuela Pană
03 12. 2021

În urma voturilor acordate de fani, Marilu Dobrescu a fost desemnată cel mai bun influencer din România în 2021. Frumoasa roșcată a primit premiul „Romanian Social Media Star of 2021“ la ediția de anul acesta a People’s Choice Awards, un eveniment organizat de televiziunea E! Entertainment. Cine este noua „regină“ a mediului online românesc și cum s-a făcut remarcată, afli în continuare.

Cine este, de fapt, Marilu Dobrescu

Marilu Dobrescu este o tânără roșcată superbă, curajoasă, nonconformistă și plină de surprize. Cariera ei a fost marcată de schimbări uriașe, iar evoluția sa a fost fantastică. Anul acesta, iubita lui Iustin Petrescu a reușit să detroneze nume mari în cadrul noii ediții People’s Choice Awards, declasând-o pe probabil mult mai cunoscuta Alina Ceușan.

Opt influenceri români au participat la festivitatea de premiere, Marilu Dobrescu fiind cea mai votată. Podiumul a fost completat de Zvinca și Alina Ceușan.

Cea care a câștigat titlul de „Romanian Social Media Star of 2021“ în urma votului publicului a făcut „de toate“ pe internet, de la podium la seriale despre mistere și criminali în serie.

Marilu Dobrescu s-a declarat onorată de premiul primit, după o activitate de cinci ani în rândul internauților.

„Mulțumesc și mă înclin în fața tuturor celor care m-au votat și nu numai, este o reală onoare să fiu câștigătoarea unui premiu internațional, mai ales când acesta este @peopleschoice. Am plâns cu muci, lacrimi și urlete când am aflat!

Încă de la începuturile mele pe online am construit totul pornind de la motto-ul meu: «Oamenii nu vor uita niciodată cum i-ai făcut să se simtă».

Au trecut cinci ani de atunci și pot spune cu mândrie că am adunat organic o comunitate mare de oameni care simt, evoluează, râd, plâng și trăiesc alături de mine, de parcă nici nu ne desparte un ecran.

Voi ați votat, premiul e al nostru! Mulțumesc și întregii echipe @eentertainmentromania! Îmi pare rău că nu se poate ajunge în L.A. anul acesta la gala din cauza pandemiei, dar tot o să fiu cu ochii pe ea – 7 decembrie“, le-a transmis tânăra fanilor.

Citește și: Cristina ICH, detronată! Ce surpriză, cine este influencerul lui 2021 în România

A fost desemnată influencerul anului 2021

Cu siguranță există și persoane care se întreabă: „Bun, cine este această Marilu Dobrescu și de unde a apărut?“. Ei bine, vă lămurim noi. Marilu Dobrescu, voggerița și iubita lui Iustin Petrescu, este cunoscută drept una dintre cele mai nonconformiste personalități feminine din online-ul românesc, având o comunitate de oameni cool și dedicați.

Frumoasa roșcată a fost model internațional și a bifat colaborări cu nume mari din domeniul modei, precum: Michael Kors, Armani, Salvatore Ferragamo, Liu Jo.

Tot ea este și creatoarea primului serial despre mistere și criminali în serie din YouTube-ul românesc, „True Crime România“. Proiectul semnat de Marilu s-a bucurat de un succes enorm, fiind apreciat de sute de mii de fani.