S-a aflat cine este, de fapt, Majda Aboulumosha. Concurenta Survivor are o poveste incredibilă de viață, care poate fi citită în articolul de mai jos.
Cine este, de fapt, Majda Aboulumosha. Concurenta care va participa la emisiunea Survivor 2021 are o poveste incredibilă de viață, este actriță și prezentatoare și a reușit să-și regăsească tatăl după 25 de ani de căutări.
Majda Aboulumosha face parte din echipa Faimoșilor în sezonul 2 al competiției Survivor 2021. Showul urmează să înceapă astăzi, 9 ianuarie, de la ora 20:00, la televiziunea Kanal D. Survivor 2021 se va difuza 5 zile pe săptămâna: în fiecare miercuri și joi, de la 22:30, și vinerea și duminica, de la ora 20:00.
De asemenea, Majda Aboulumosha de la Survivor, are 33 de ani și s-a născut în Ploiești. Mama sa este de româncă, iar tatăl de origine libaneză. Majda Aboulumosha a absolvit Colegiul Economic ”Virgil Madgearu”, secția Servicii din Ploiești și Universitatea Hyperion, specializarea Turism.
Majda Aboulumosha și-a făcut debutul în televiziune încă de la vârsta de 12 ani, când prezenta moda. De asemenea, a participat la emisiunea concurs În al 9-lea cer, la Acasa Tv, iar apoi a fost distribuită în mai multe telenovele de producție românească. În plus, a fost distribuită în serialele Regina, Aniela și Iubire și Onoare. Recent, a jucat și în serialul Fructul Oprit de la Antena 1.
Ca om de televiziune, Majda Aboulumosha a fost colegă de platou cu Cristi Brancu, la Agenția VIP, timp de 2 ani. De asemenea, la Antena Stars, a prezentat emisiunea Showbiz Report, alături de Andrei Ștefănescu. După doi ani de Antena Stars, a renunțat. ”Au fost 2 ani cu 2 proiecte pline de emotie, in care mi-am pus sufletul si v-am simtit mereu aproape”, a transmis Majda Aboulumoshala acel moment.
Majda Aboulumosha de la Survivor are o poveste de viață parcă ruptă din filme. A trăit o adevărată dramă în copilărie, fiind părăsită de tată pe când avea 1 an. Bărbatul a plecat în Libia unde și-a întemeiat o altă familie. Majda Aboulumoshaa fost la acel moment adoptată de Ayhan, bărbatul alături de care și-a refăcut viața mama ei.
Vedeta și-a reântâlnit tatăl după 25 de ani. ”El este tatăl meu natural, ca să elucidez misterul (de unde culoarea mea). Poza aceasta e făcută în urmă cu 6 ani, după 25 de ani de căutări. În spatele acestei fotografii stă, de fapt, mama mea! Ea este eroina. Tatăl meu a plecat când aveam un an. Mami era tânără, cu mine în brațe, dar o luptătoare. Mi-a spus mereu când eu o să vreau să-l cunosc ea o să-mi fie alături. Nu i-am pus prea multe întrebări, de teamă să nu-i creez amintiri neplăcute.
Când aveam 7 ani , îmi aduc aminte că eram îmbrăcată într-un halat vișiniu și mă rugam și număram stelele. Acela a fost un moment în care am hotărât că Cel de Sus îmi va fi tată. Tot atunci mi-am pus dorinta să-mi întâlnesc tatăl natural. Știam că mă ascultă, știam că într-o zi o să se întâmple. Anii au trecut, eu îl căutam în fiecare an”, a povestit Majda Aboulumosha de la Survivor.