05 apr. 2021 | 19:26

Cine este, de fapt, Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor. Studiile sale sunt impresionante

Politică
Cine este, de fapt, Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor. Studiile sale sunt impresionante

Cătălin Drulă este ministrul Transporturilor și Infrastructurii, începând cu 23 decembrie 2020. El se află la al doilea mandat de deputat, fiind ales în Județul Timiș.

Cine este și ce studii are Cătălin Drulă

În 2016, Cătălin Drulă a fost consilier de stat pe probleme de infrastructură în Cancelaria fostului premier Dacian Cioloș. La bază, ministrul Transporturilor este IT-ist. Deși la bază este inginer software, Cătălin Drulă s-a arătat pasionat de infrastructură și chiar înființase, în urmă cu mai mulți ani, un forum pe platforma peundemerg.ro.

Pe vremea când Ministerul Transporturilor era condus de Dan Șova, Cătălin Drulă a fost una dintre vocile importante ale opoziției, din societatea civilă. Drulă demonta tot discursul lui Dan Șova prin cifre și argumente privind modificările pe care acesta voia să le aducă.

Drulă a luat poziție și în 2014, la dezbaterea publică pe tema Master Planului General de Transport, când la conducere era Ioan Rus. Drulă a cerut să se pună mai mult accent pe folosirea fondurilor europene în diversele proiecte, însă Ioan Rus i-a dat o replică uimitoare, la vremea aceea.

„Să fim serioși, prietene, țara asta nu a trăit din fonduri europene de când e România. Nu stăm exclusiv la mâna fondurilor europene. Vom trăi din bănuții noștri”, a spus Ioan Rus, fostul ministru al Transporturilor, potrivit hotnews.ro.

Cătălin Drulă a studiat la Toronto

În vârstă de 39 de ani, Cătălin Drulă are studii impresionante. A devenit și mai vocal recent, când sindicatul Metrorex a făcut o grevă spontantă, blocând transportul subteran din București. Drulă a declarat atunci că nu va ceda presiunilor unor grupări de tip „mafiot”.

Cătălin Drulă a terminat liceul de informatică Tudor Vianu în 1999, iar apoi a câștigat o bursă de merit în studiul ingineriei calculatoarelor, în Toronto, Canada. A terminat facultatea, iar apoi a urmat un stagiu de cercetare la Grenoble. Are un master în Informatică, iar teza de cercetare se numește „Fast and Energy Efficient Neighbour Discovery for Opportunistic Networking with Bluetooth”.

A locuit câțiva ani buni în străinătate, însă a decis să se întoarcă în România. În 2015 a înființat Asociația Pro Infrastructură, care și-a propus să monitorizeze proiectele de construcție de infrastructură de transport.

În Camera Deputaților, Cătălin Drulă a fost ales președinte al Comisiei pentru Tehnologia Informației și Comunicațiilor și membru al Comisiei pentru Transporturi și Infrastructură.

A ieșit în stradă la ”Colectiv”

A lucrat la un proiect pe nume  Zipline (flyzipline.com), un sistem de livrare de produse medicale esențiale (sânge pentru transfuzii, vaccinuri, medicamente) cu aeronave fără pilot de mici dimensiuni („drone”) care zboară autonom.

„Sunt IT-ist, fost olimpic la informatică. Am studiat în Canada, la University of Toronto unde am fost admis cu o bursă de merit în anul 1999. Am o diplomă de licență (B.Sc.) și una de master (M.Sc.), ambele cu specialitatea Computer Science.

După ce am terminat facultatea, am revenit în țară în 2005 și de atunci am fost implicat în proiecte antreprenoriale în IT. Mai întâi, un proiect propriu prin care am dezvoltat de la zero o platformă de comunicare prin Bluetooth (tehnologie studiată în teza mea de master de la Toronto). Ulterior, am lucrat pentru o serie de startup-uri situate în California pe mai multe tehnologii inovatoare, precum receptoare TV în software sau roboți pentru teleprezență.

Ultimul proiect la care am lucrat a fost un sistem de livrare de produse medicale (sînge, plasmă, coagulanți) cu avioane fără pilot, automatizate, care în prezent este operațional în Rwanda. Prin intermediul telefonului mobil, în cazurile de urgență (în special hemoragii post-partum) se comandă sîngele pentru transfuzie care este imediat încărcat într-un avion-dronă care zboară cu 100km/h și livrează pachetul la destinație (până la 70km distanță) în mai puțin de o oră.

Am protestat în stradă la Colectiv, moment în care nu-mi închipuiam că voi ajunge să fac parte din guvernul care a urmat. Am avut o discuție cu premierul Cioloș în care mi-a cerut idei despre domeniul infrastructurii de transport. După discuție mi-a propus să mă alătur echipei sale în calitate de consilier pe probleme de infrastructură. A fost o decizie pe care am luat-o greu, dar a cîntărit mult încrederea în onestitatea și profesionalismul lui Dacian Cioloș”, povestea Cătălin Drulă, pe pagina oficială a USR.

Cătălin Drulă, printre cei mai vocali miniștri

Acum, Cătălin Drulă se află printre cei mai vocali miniștri din Guvernul actual. El a luat imediat poziție în ceea ce privește greva spontantă de la Metrorex, care a avut loc în urmă cu aproximativ o săptămână, denunțând interesele ilegale ale sindicatului.

„Când interese mafiote sunt ameninţate, o mână de oameni se agită pentru păstrarea unor privilegii şi sinecuri. Faptul că sindicatul USLM blochează metroul bucureştean este o palmă dată întregii Românii. Nu vorbim doar despre locuitorii Capitalei, care azi nu s-au putut deplasa cu trenurile Metrorex. Ci de toţi contribuabilii care susţin prin subvenţie de la bugetul naţional activitatea şi, evident, salariile de la companie”, a declarat Cătălin Drulă.

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar în Ajunul Crăciunului pentru a avea noroc și împliniri
Redactia.ro
Povestea tragica a Zarazei, bruneta „de o frumusețe dumnezeiască”, ucisă de un asasin plătit de Zavaidoc
Click.ro
Portretul lui Mihail Neamțu, noul președinte al Comisiei de Cultură. Cunoscut pentru dezinformări și acuzat de propagandă legionară
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Ștefan Hrușcă. Geanina a fost fotomodel și i-a dăruit artistului doi copii, un băiat și o fată
Unica.ro
Lovește capota mașinii înainte de a porni motorul. La ce ajută
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
Anunțul nopții despre Gheorghe Dincă. Ce s-a întâmplat cu criminalul din Caracal
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: “Tot sistemul de protecție a casei este inventat de mine"
Avantaje
PLATA cu CARDUL se SCHIMBĂ RADICAL! DISPARE în câteva ORE
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Mireasa Confesiuni, sezonul 6. Ce s-a întâmplat la Paris între Daiana și Cristi. De ce relația lor a ajuns în impas după logodnă
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro